Fenomen îngrijorător în Pacific: ce se întâmplă cu coralii
În Insulele Marshall, acest fenomen observat de la mijlocul lunii septembrie este „cel mai grav înregistrat vreodată”, a declarat, pentru France Presse, Karl Fellenius, oceanograf cu sediul la Majuro, capitala Republicii Insulelor Marshall.
Potrivit lui C. Mark Eakin, din cadrul Agenției americane oceanografice și atmosferice (NOAA), este afectat ansamblul Pacificului de Nord.
„Un important fenomen de albire a fost constatat în zona insulei Guam (Insulele Mariane de Nord), a insulelor hawaiiene de nord-vest, a Insulelor Marshall și în Kiribati”, a explicat acest responsabil, semnalând „noi recorduri de stres termic” în partea septentrională a Oceanului Pacific, scrie Agerpres.
Albirea coralilor este un fenomen natural ce apare în locuri în care apa circulă puțin, în perioade cu maree slabe și cu temperaturi foarte înalte, la adâncimi mici. Totuși, amploarea fenomenului studiat nu se poate explica decât prin „emisiile de gaze cu efect de seră care fac să urce temperatura apelor oceanelor”, a afirmat Karl Fellenius.
De mai multe luni, temperatura apelor de suprafață este cu aproximativ jumătate de grad sau un grad mai mare decât cea normală, diferență suficientă pentru fragilii corali, a adăugat oceanograful.
Organizația Mondială de Meteorologie (OMM) a avertizat la recentul summit de la Lima că temperaturile înalte înregistrate între lunile ianuarie și octombrie pe întreaga planetă, pe apă și pe uscat, ar putea face din 2014 cel mai cald an din 1880 încoace.
Potrivit acestui organism mondial, urcarea mercurului în termometre ar explica în parte ploile și inundațiile excepționale observate în acest an.
El Nino este un curent cald al Oceanului Pacific, care apare în general la un interval cuprins, în medie, între cinci și șapte ani și exercită o puternică influență asupra climei pe glob. OMM estima în septembrie la 70% posibilitățile ca El Nino să reapară între lunile noiembrie și februarie.