Festivalul de la Mamaia 2012 va avea loc între 24 și 26 august
Cea de-a 42-a ediție a Festivalului de la Mamaia va avea loc între 24 și 26 august, la Teatrul de Vară Soveja din Constanța, incluzând și anul acesta secțiunea „Rock”, inaugurată la ediția precedentă, dar și o seară omagială in memoriam Aurelian Andreescu, potrivit organizatorilor.
Regulamentul de desfășurare a spectacolului va fi publicat în scurt timp pe site-urile www.cjc.ro și www.festivalmamaia.ro.
Ca urmare a succesului înregistrat anul trecut, Festivalul de muzică ușoară Mamaia 2012 va alinia în competiție secțiunea „Rock”, pe lângă clasicele categorii „Creație” și „Interpretare”.
Ediția cu numărul 42 va cuprinde și o seară omagială în memoriam Aurelian Andreescu, artist ce a debutat la prima ediție a Festivalului de la Mamaia.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Constanța.