Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film se deschide vineri, la București, cu pelicula „Seduced and Abandoned”
Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film se va desfășura în acest an la Cinema Studio, în perioada 22-24 noiembrie.
Evenimentul va fi deschis în mod oficial vineri, 22 noiembrie, la ora 20:00, cu o proiecție ce aduce pe marele ecran, în premieră în România, filmul „Seduced and Abandoned”, regizat de James Toback și a cărui distribuție îi include pe Alec Baldwin, Martin Scorsese, Bernardo Bertolucci, Ryan Gosling, Jessica Chastain, Francis Ford Coppola și Roman Polanski.
Ulterior, publicul prezent în sală va putea participa la o discuție moderată de Irina-Margareta Nistor, critic de film și directorul Festivalului, în prezența psihanalistului Andrea Sabbadini, directorul European Psychoanalytic Film Festival din Lodra, și a actriței Cosmina Stratan.
Biletele pentru proiecții costă 10 lei și pot fi achiziționate de la casa de bilete a Cinematografului Studio. Pe de altă parte, intrarea este liberă pentru studenți, în limita locurilor disponibile, la proiecția filmului „Love Building”, programată pentru vineri, 22 noiembrie, ora 17.30. Programul complet este disponibil aici.