Prima pagină » Magazin » Fetița cu un IQ cât Albert Einstein și Stephen Hawking. La 18 luni folosea calculatorul, iar la patru ani e membră Mensa

Fetița cu un IQ cât Albert Einstein și Stephen Hawking. La 18 luni folosea calculatorul, iar la patru ani e membră Mensa

Fetița cu un IQ cât Albert Einstein și Stephen Hawking. La 18 luni folosea calculatorul, iar la patru ani e membră Mensa
INCREDIBIL!

Daily Mail scrie povestea lui Heidi Hankins, o fetiță de patru ani cu un IQ de 159, cu doar un punct sub fizicienii Albert Einstein sau Stephen Hawking.

La doi ani, Heidi știa deja să numere până la 40, să deseneze fețe umane, să recite poezii și să citească povești destinate copiilor de șapte ani. La trei ani, învățase adunarea și scăderea. Iar acum, a devenit unul dintre cei mai tineri membri Mensa, după ce a rezolvat un test IQ destinat vârstei ei. În cadrul testului, Heidi a trebuit să facă asocieri între diverse tipuri de persoane și vehiculele pe care le folosesc, să le aleagă dintr-o listă de obiecte pe cele care au roți și să aranjeze mai multe blocuri sub un alt model.

Părinții lui Heidi, un profesor și o artistă, speră ca fiica lor să înceapă, la toamnă, direct clasa a doua. „Am știut întotdeauna că Heidi este inteligentă, deoarece a început să citească devreme. Aproape de când a început să vorbească, la un an, folosea propoziții și fraze, nu doar cuvinte”, spune tatăl fetei.

La un an și jumătate folosea calculatorul

În mod uimitor, la un an și jumătate Heidi folosea deja calculatorul, pentru a învăța să citească. De altfel, fata este evoluată nu numai din punct de vedere al inteligenței, ci și al înălțimii, având 1,17 metri, cât un copil de șase ani.

Deși Heidi a avut o evoluție remarcabilă până la vârsta de patru ani, tatăl ei a ținut să precizeze că nimeni nu a forțat-o să facă ceva ce nu-i place. „Totul face din proprie inițiativă, învață singură. Nu e precoce, e o fetiță căreia îi plac păpușile Barbie și jocurile Lego, dar după ce se joacă se apucă de citit”, spune tatăl fetei.

IQ-ul mediu al unei persoane este de 100, iar toți cei cu un coeficient de inteligență peste 130 sunt considerați „dotați”.

Autor