Prima pagină » Magazin » Fiica lui Hagi a fost admisă la prestigioasa școala americană de actorie NYFA

Fiica lui Hagi a fost admisă la prestigioasa școala americană de actorie NYFA

Fiica lui Hagi a fost admisă la prestigioasa școala americană de actorie NYFA
Kira Hagi a fost admisă cu bursă la una dintre cele mai apreciate universități de film și actorie din lume, New York Film Academy.

Fiica celui mai cunoscut fotbalist român a povestit, într-un interviu pentru urban.ro, despre experiența audițiilor, dar și despre pasiunea sa pentru actorie.

„Am fost foarte fericită. Terminasem audiția în Londra, pentru NYFA, au venit la mine și au zis >. Am ieșit, m-am uitat la mama în ochi și m-a întrebat >. Am zis >, am ieșit și am început să dansez de fericire, am dansat. Nu știam că o să mă contacteze și o să-mi dea și o bursă, dar am fost fericită că au zis că mai vorbim. Și când am auzit anunțul cu bursa eram acasă și am început să dansez din nou”, a povestit Kira Hagi.

Întrebată de unde vine încrederea în sine, Kira a răspuns că i se datorează familiei ei: „Am încredere că o să pot să fac ce vreau, să devin actriță, regizor și orice în domeniul acesta cu ajutorul familiei, să mă susțină emotional pentru că e greu, e un domeniu vast, e un business imens la nivel internațional. Și vreau să intru în lumea asta. Ca să intri în lumea lor ai nevoie de suport emoțional și moral, cel mai mult”.

Tânăra a debutat deja pe marile ecrane, în cadrul festivalului Anonimul 2014, în pelicula „București, te iubesc!”.

Citește interviul integral pe urban.ro.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?