Filmările pentru pelicula „The Cave”, inspirată din DRAMA copiilor și a antrenorului care au rămas BLOCAȚI în peștera din Thailanda, încep în noiembrie
Proiectul a fost prezentat la Festivalul de la Toronto (6 – 16 septembrie), iar producătorii, de la compania De Warrenne Pictures, spun că au găsit deja finanțare, dar că scenariul nu a fost finalizat.
Regizorul thailandez de origine irlandeză Tom Waller, celebru pentru filmul „The last executioner”, se va ocupa de noul lungmetraj, care are titlul „The Cave” și beneficiază și de o pagină de Facebook.
Înainte de a ajunge pe marele ecran, drama celor 12 copii a fost prezentată într-o expoziție care a fost deschisă la Bangkok, unde a fost instalat și un tunel care simulează condițiile din peștera Tham Luang unde au fost blocați aceștia.
Copiii, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, și antrenorul lor în vârstă de 25 de ani au fost declarați dispăruți în data de 23 iunie. După ce aceștia au intrat în subteran, ploaia torențială a cauzat inundarea peșterii. Cei 12 băieți și antrenorul lor explorau peștera când au fost surprinși de inundații și nu au mai putut ieși la suprafață. Grupul de copii a fost găsit în interiorul peșterii de scafandrii britanici de salvare, după 10 zile de la dispariție. Băieții și antrenorul lor se refugiaseră pe un petic de stâncă. Echipele de scafandri le-au furnizat de atunci alimente, oxigen și îngrijiri medicale.
Cei 13 sportivi au fost găsiți în viață pe 2 iulie, de doi scafandri britanici, după nouă zile petrecute în subteran. O amplă operațiune de salvare a acestora a fost demarată de autorități.
Pe 10 iulie, ultimii trei membri ai echipei de fotbal și antrenorul lor au fost scoși din peșteră, după mai mult de două săptămâni petrecute acolo.
Fascinația pentru această poveste a depășit granițele Thailandei, fiind mediatizată în lumea întreagă. Un adevărat personaj de film este Ekapol Chantawong, antrenorul copiilor, care a avut grijă de ei în peșteră și i-a învățat cum să mediteze și să se relaxeze, pentru a-și economisi forțele. Născut în Myanmar, a fost întâi călugăr budist, înainte de a se apuca să antreneze echipa de fotbal „Mistreții Sălbatici”.