FILME OSCAR 2014. Lista actrițelor nominalizate pentru cea mai bună interpretare la premiile Academiei Americane de Film
FILME OSCAR 2014. Ceremonia de decernare a premiilor OSCAR 2014 va avea loc în noaptea de 2 spre 3 martie, de la ora 3:30, ora României, și va fi prezentată de vedeta de televiziune Ellen deGeneres.
Peliculelele „American Hustle” și „Gravity” sunt producțiile cu cele mai multe nominalizări, câte 10, la OSCAR 2014, și vor concura inclusiv la categoriile „cel mai bun film” și „cel mai bun regizor”, în timp ce pelicula „12 Years a Slave” este următoarea în top, cu nouă nominalizări.
CÂȘTIGĂTORI OSCAR 2014. Amy Adams, Cate Blanchett, Sandra Bullock, Judi Dench și Meryl Streep au fost nominalizate la premiile OSCAR 2014, la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”.
OSCAR 2014. Amy Adams joacă în „American Hustle” rolul unei escroace săducătoare, care alături de partenerul ei de fărădelegi, Christian Bale, și el nominalizat la categoria „Cel mai bun actor”, ajunge să lucreze pentru un agent FBI atipic.
OSCAR 2014. Cate Blanchett a intrat pe lista scurtă a Academiei Americane de Film pentru rolul din „Blue Jasmine”, producția regizată de Woody Allen, care spune povestea lui Jasmine, o femeie din înalta societate din Manhattan, care ajunge să sărăcească și să se mute cu sora ei într-un apartament modest din San Francisco. Fragilă din punct de vedere emoțional, ea este incapabilă să-și câștige singură existența, dar are este permanent tentată să-și satisfacă obiceiurile costisitoare care țin de viața ei trecută.
OSCAR 2014. Sandra Bullock ar putea câștiga o statuetă aurie pentru rolul din filmul „Gravity”, în care joacă, alături de George Clooney. Sandra Bullock interpretează rolul lui Dr. Ryan Stone, un medic specializat în bioinginerie care se află la prima sa misiune în spațiu. Însă, în timpul unei misiuni de rutină, se întâmplă un accident și rămâne blocată în afara navei, alături de Matt Kowalsky, personajul interpretat de George Clooney.
FILME OSCAR 2014. Judi Dench joacă în filmul „Philomena”, regizat de Stephen Frears, rolul unei mame căreia, în urmă cu cincizeci de ani, i-a fost luat fiul și dat unei familii spre adopție, după ce a rămas însărcinată și trimisă de tatăl său la mânăstire.
CÂȘTIGĂTORI OSCAR 2014. Considerată de către unii critici cea mai mare actriță în viață, Meryl Streep a fost nominalizată, de-a lungul carierei, de nu mai puțin de 18 ori la Oscar și a câștigat de trei ori premiul Academiei Americane de film. La OSCAR 2014, actrița este nominalizată pentru rolul lui Violet Weston din pelicula „Osage County”. Violet Weston este o femeie cu o voință extrem de puternică, care suferă de cancer și are probleme cu drogurile. După ce soțul său dispare și este găsit înecat, ies la iveală tot felul de secrete întunecate din trecut. Cele trei fiice ale lui Violet încearcă să o țină departe de droguri, dar pe măsură ce tot felul de lucruri întunecate ies la iveală din istoria familiei, viața lor începe să se destrame.