Filmele pentru adulți le distrug viața bărbaților. Ce efect are vizionarea acestora
Discuția pe această temă a fost purtată la cea de-a 12-a întâlnire anuală a Asociației Americane de Urologie, unde au fost prezentate rezultatele unei cercetări recente făcute în rândul bărbaților, care arată că dependența de filme porno poate avea efecte extrem de grave asupra sănătății lor psiho-sexuale.
Grupul de cercetători, condus de Matthew Christman, urolog și director al programului pentru urologie pediatrică din cadrul Centrului medical naval din San Diego, a explicat că, cu cât petrec mai mult timp pe site-urile cu filme pentru adulți, cu atât bărbații riscă să nu mai aibă parte de parteneri reali în dormitor.
Astfel, intimitatea poate fi foarte afectată, iar relațiile romantice sau sexuale pot fi distruse în totalitate.
Studiul a fost făcut cu ajutorul a 312 bărbați participanți, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani și a arătat o relație strânsă între excesul de vizionare a filmelor porno și disfuncțiile sexuale. Potrivit studiului, în jur de 20% dintre bărbați urmăresc filme porno de 3-5 ori pe săptămână. De asemenea, 4% dintre aceștia preferau să se mastubeze în timp ce urmăreau filme pentru adulți în loc să aibă relații sexuale cu un partener de sex opus.
De asemenea, cei care urmăreau frecvent filme porno s-au plâns de diminuarea dorinței sexuale și de disfuncții erectile.