Prima pagină » Magazin » Filmul „Bărbați în negru 3/ Men in Black 3”, lider în box office-ul românesc de weekend. TRAILER

Filmul „Bărbați în negru 3/ Men in Black 3”, lider în box office-ul românesc de weekend. TRAILER

Filmul
Filmul "Bărbați în negru 3/ Men in Black 3" a fost de 41.518 spectatori

Filmul „Bărbați în negru 3/ Men in Black 3” a fost lider în box office-ul românesc de weekend, la premieră, cu încasări de 950.052 de lei și 41.518 spectatori, informează Asociația Film România.

În „Bărbați în negru 3”, agenții J (Will Smith) și K (Tommy Lee Jones) revin în timp. J a văzut o mulțime de lucruri inexplicabile în cei 15 ani petrecuți împreună cu oamenii în negru, dar nimic, nici măcar extratereștrii, nu l-au lăsat mai perplex decât partenerul lui teribil de sucit și morocănos. Dar atunci când viața lui K și soarta planetei sunt puse la grea încercare, Agentul J va trebui să se întoarcă în timp pentru a îndrepta lucrurile.

Pe locul al doilea s-a clasat „Dictatorul”, cu încasări de 369.550 de lei și 19.693 de spectatori. „Dictatorul” este o parodie inspirată din romanul de mare succes „Zabibah and the King”, scris de Saddam Hussein. Filmul spune povestea eroică a unui dictator care și-a riscat viața pentru a fi sigur că democrația nu va ajunge niciodată în țara pe care a tiranizat-o „cu atâta dragoste”. Liderul suprem Aladeen i-a făcut lumii un dar colosal când s-a hotărât să se nască. Era al șaptelea fiu al gloriosului președinte pe viață al Republicii Wadiya Omar Aladeen. Mama lui era o stewardesă de la Air France, care a murit în condiții tragice din cauza unei lipse acute de oxigen imediat după ce l-a născut pe Aladeen, în 1982 – ceea ce înseamnă că el are acum 30 de ani. Pozele în care poate a fost văzut Aladeen, pe vremea când era copil, la mijlocul anilor ’70, inclusiv una grozavă cu el la premiera filmului „Saturday Night Fever”, sunt pure scorneli fabricate de presa occidentală sionistă.

Pe locul al treilea s-a clasat premiera „Dansul străzii 2/ Streetdance 2”, cu încasări de 221.704 lei și 10.151 de spectatori. Filmul spune povestea lui Ash, un dansator deosebit de talentat, care decide să plece la Paris pentru a-și cunoaște idolii, renumita trupă Invincibilii. Spre ghinionul său, momentul întâlnirii nu decurge așa cum și-a imaginat și este luat peste picior într-un mod brutal de membrii trupei.

Pe locul cu numărul patru s-a clasat filmul SF „Răzbunătorii/ The Avengers”, care a avut încasări de 201.059 lei și 9.256 de spectatori. Regizat de Joss Whedon – creatorul și scenaristul serialului TV „Buffy, spaima vampirilor” și scenaristul peliculei „Toy Story” -, „The Avengers” a devenit, luni, producția cinematografică cu cel mai mare succes de casă din istoria studiourilor Disney. Până în prezent, filmul ocupă locul al patrulea în clasamentul peliculelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile, fiind devansat de cele două producții regizate de James Cameron – „Avatar” (2,7 miliarde de dolari) și „Titanic” (2,1 miliarde de dolari) – și de ultimul film din seria „Harry Potter” (1,3 miliarde de dolari). „The Avengers” spune povestea super-eroilor Hulk, Iron Man, Thor, Captain America și Black Widow, care decid să colaboreze pentru a-l înfrânge pe maleficul personaj Loki.

Pe poziția cu numărul cinci s-a clasat „Umbre întunecate/ Dark Shadows”, care a avut încasări de 133.829 de lei și 7.656 de spectatori. În comedia SF „Umbre întunecate/ Dark Shadows”, cel mai recent lungmetraj regizat de Tim Burton, actorul Johnny Depp joacă rolul principal, devenind pe marele ecran un vampir celebru, eliberat dintr-o greșeală din mormântul său și care descoperă o lume total transformată față de cea pe care o cunoștea.

În total, cinematografele românești au avut încasări de 2.193.668 de lei și 105.592 de spectatori.

Autor