Prima pagină » Magazin » Filmul cu cei mai mulți spectatori în 2012, în cinematografele românești – TRAILER

Filmul cu cei mai mulți spectatori în 2012, în cinematografele românești – TRAILER

Filmul cu cei mai mulți spectatori în 2012, în cinematografele românești - TRAILER
"Epoca de gheață 4: Continente în derivă / Ice Age 4: Continental Drift" a fost filmul cel mai popular în cinematografele românești, cu 358.430 de spectatori și încasări de 6.981.473 de lei, potrivit estimărilor Asociației Film România.

„Epoca de gheață 4: Continente în derivă / Ice Age 4: Continental Drift” a fost filmul cel mai popular în cinematografele românești, cu 358.430 de spectatori și încasări de 6.981.473 de lei, potrivit estimărilor Asociației Film România.

Pe locul al doilea s-a clasat cel mai nou film din seria „James Bond” – „007: Coordonata Skyfall”- cu Daniel Craig în rolul celebrului agent – care a avut 304.000 de spectatori și încasări de 5.380.000 de lei.

Al treilea clasat este „Saga Amurg: Zori de Zi II”, ultima parte a poveștii care are ca subiect povestea de iubire dintre Bella și vampirul Edward. Filmul a avut 300.000 de spectatori și încasări de 4.850.000 de lei.

Pe poziția a patra se regăsește „Cavalerul Negru: Legenda renaște”, ultimul film din seria „Batman” regizat de Christopher Nolan, care a avut 230.195 de spectatori și încasări de 3.767.537 de lei.

Pozițiile cinci și șase sunt ocupate de „Răzbunătorii/ The Avengers” și „Madagascar 3: Fugăriți prin Europa”. „Răzbunătorii” a avut 206.540 de spectatori și încasări de 4.154.462 de lei, iar simpaticul film de animație „Madagascar” a avut 192.000 de spectatori și încasări de 3.630.000 de lei.

Locurile șapte și opt sunt ocupate de „Placintă Americana. Din nou pe felie” și animația „Neînfricată/ Brave”. „Plăcintă americană” a avut 178.761 de spectatori și 2.852.140 de lei încasări, iar „Neînfricată”, povestea unei micuțe luptătoare care se încăpățânează să înfrunte toate clișeele epocii sale, a avut 166.382 de spectatori și încasări de 3.191.120 de lei.

Pe ultimele două poziții ale Top 10 în box office-ul cinematografelor românești s-au clasat „Jocurile foamei” cu 160.851 de spectatori și încasări de 1.703.666 de lei și „Furia Titanilor” cu 143.886 de spectatori și încasări de 2.880.060 de lei.

 

Autor