Prezentând odiseea unei familii din preistorie care încearcă să își asigure supraviețuirea și beneficiind de vocile unor actori cunoscuți precum Nicolas Cage și Emma Stone, acest lungmetraj animat a obținut încasări de 44,7 milioane de dolari de vineri până duminică.
Un alt film lansat la sfârșitul săptămânii trecute, thrillerul „Cod Roșu la Casa Albă/ Olympus Has Fallen”, a debutat pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 30,5 milioane de dolari. Scenariul acestui film de acțiune, care include multe scene spectaculoase, cu Aaron Eckhart în rolul președintelui american și cu Gerard Butler în rolul unui fost agent secret, este construit în jurul unui atac nord-corean fictiv asupra Casei Albe.
Filmul „Grozavul și puternicul Oz/ Oz The Great and Powerful”, o superproducție a studiourilor Disney, a pierdut poziția de lider și a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 22 milioane de dolari. Cu un buget de producție estimat la 200 de milioane de dolari, acest film SF i-a atras pe spectatori în sălile de cinematograf din Statele Unite și Canada grație unei distribuții de zile mari, în care strălucesc Rachel Weisz, James Franco, Michelle Williams și Mila Kunis. Filmul prezintă aventurile lui Oscar Diggs, un magician de circ lipsit de anvergură, care pleacă la bordul unui balon cu aer cald din Kansasul său natal și prăfuit pentru a se stabili în extravagantul Tărâm al lui Oz, unde pretinde că este marele magician așteptat de toți locuitorii acelei țări.
Thrillerul „The Call”, regizat de Brad Anderson, a coborât două poziții, până pe locul al patrulea, cu încasări de 8,7 milioane de dolari. Filmul prezintă aventurile unei operatoare de la serviciul de urgență al poliției americane, interpretată de Halle Berry, după ce preia un apel telefonic de la o adolescentă amenințată de un criminal în serie.
Comedia „Admission”, cu Tina Fey și Paul Rudd, a debutat pe locul al cincilea, cu încasări de 6,4 milioane de dolari.
Filmul „Spring Breakers” reușește să intre în Top 10 în al doilea weekend de proiecții și ocupă locul al șaselea. Filmul, ce prezintă aventurile unor eleve de liceu în timpul tradiționalei vacanțe de primăvară din sistemul de învățământ american, a obținut încasări de 5 milioane de dolari.
Comedia „The Incredible Burt Wonderstone” a coborât patru poziții, până pe locul al șaptelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4,3 milioane de dolari. Filmul, regizat de Don Scardino, îi are în distribuție pe Olivia Wilde, Jim Carrey, Steve Carell și Steve Buscemi și prezintă aventurile celui mai mare magician din Las Vegas, a cărui reputație este amenințată de un tânăr iluzionist.
Filmul SF „Jack și uriașii/ Jack the Giant Slayer”, realizat cu un buget de producție uriaș, s-a situat pe locul al optulea, cu încasări de 3 milioane de dolari de vineri până duminică. Acest film regizat de Bryan Singer, o adaptare cinematografică a unui roman SF britanic, cu Nicolas Hoult și Ewan McGregor în rolurile principale, spune povestea unui tânăr fermier care pleacă să o salveze pe prințesa regatului său, răpită de niște uriași.
Comedia „Hoața de identitate/ Identity thief” a pierdut patru poziții și a coborât pe locul al nouălea, cu încasări de 2,5 milioane de dolari. „Hoața de identitate/ Identity thief” este o comedie regizată de Seth Gordon, cu Melissa McCarthy și Jason Bateman în rolurile principale.
„Snitch/ Capcana”, un thriller cu Dwayne Johnson și Susan Sarandon, care prezintă povestea unui tată care acceptă să lucreze pentru poliție, ca agent sub acoperire, pentru a-și salva fiul acuzat pe nedrept de trafic de droguri, încheie topul zece al peliculelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete de 1,9 milioane de dolari.