Filmul „Escape plan”, în cinematografele românești, din 25 octombrie – TRAILER
„Escape Plan – Testul suprem”, în regia suedezului Mikael HÃ¥fström și avându-i în distribuție pe Sylvester Stallone și Arnold Schwarzenegger, va avea premiera pe 25 octombrie pe marile ecrane din București și din țară, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Ray Breslin (Silvester Stallone) este cel mai bun expert în probleme de securitate în cadrul închisorilor – acesta le construiește, le securizează și, cel mai important, le testează încercând să evadeze din acestea. Ray este plătit cu foarte mulți bani pentru a înscena evadări din cele mai bine păzite închisori, iar de-a lungul timpului a fost închis în penitenciare de maximă securitate, conduse de Biroul Federal al Penitenciarelor, reușind să scape de fiecare dată.
Când Ray și partenerii săi de B & C Security, Abigail (Amy Ryan), Hush (Curtis „50 Cent” Jackson) și Lester (Vincent D”Onofrio) primesc de două ori mai mulți bani pentru a evalua Mormântul, o închisoare privată de maximă securitate construită conform principiilor lui Breslin, el poate doar să accepte o astfel de provocare. Pentru a simula o încarcerare reală, localizarea închisorii va rămâne necunoscută, iar Breslin nu va putea comunica în niciun fel cu echipa lui.
Odată ajuns înăuntru, Breslin descoperă că Mormântul este o clădire cu tehnologie de ultimă oră, unde sunt închiși unii dintre cei mai periculoși criminali ai lumii. Un labirint nesfârșit de celule cu pereți de sticlă, aflate în permanent sub supraveghere video și păzite de gardieni mascați, Mormântul pare să nu permită niciun fel de scăpare.
Gardianul Willard Hobbes (Jim Caviezel), caracterizat de un sadism ieșit din comun, pare că și-a stabilit propria misiune: aceea de a-i distruge pe deținuții care nu se supun regulilor lui, așa cum este și Breslin.
Atunci când Breslin încearcă să folosească codul de evacuare presetat pentru a se elibera, Hobbes pretinde că nu știe despre ce este vorba. Realizând că i s-a întins o capcană, Breslin nu are de ales și se vede nevoit să apeleze la misteriosul Emil Rottmayer (Arnold Schwarzenegger) pentru a-l ajuta să supraviețuiască violenței și uneltirilor din Mormânt.
Sylvester Stallone și Arnold Schwarzenegger au mai jucat împreună în „The Expendables 2” (2012).
Regizorul și scenaristul Mikael HÃ¥fström, în vârstă de 53 de ani, a regizat, printre altele, filmul „1408” (2007), bazat pe romanul omonim de Stephen King, și „Ritualul/ The Rite” (2011), cu Anthony Hopkins și Colin O’Donoghue.
Filmul „Escape Plan: Testul suprem” va putea fi vizionat începând cu 25 octombrie la: Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, rețeaua Cinema City (Arad Atrium, Arad Galleria, Bacău, Brăila, Cluj Iulius, Cluj Polus, Constanța, Cotroceni, Ploiești, Sun Plaza, Târgu-Mureș), Cinema Glendale (București), Palace (Oradea), Cortina (Oradea), Cityplex (Constanța, Brașov), Grand Mall (Satu Mare), Cinema Dacia (Buzău), 3D Colours Cinema (Craiova), precum și la Cinema Ostroveni din Râmnicu-Vâlcea.