Filmul „În căutarea lui Nemo 3D” – pe marile ecrane românești, din noiembrie – TRAILER

Publicat: 12 11. 2012, 15:17
Actualizat: 31 01. 2019, 21:00

Versiunea în 3D a filmului de animație „În căutarea lui Nemo”, recompensat cu premiul Oscar, va avea premiera pe marile ecrane românești pe 16 noiembrie, informează distribuitorii, Forum Film.

Filmul „În căutarea lui Nemo 3D” prezintă călătoria amuzantă și plină de aventuri a doi pești – Marlin (voce: Albert Brooks) și fiul său Nemo (Alexander Gould) – care vor fi separați la Marea Barieră de Corali. Nemo este luat pe neașteptate din ocean și ajunge în acvariul unui dentist din Portul Sydney. Împreună cu un prieten de nădejde, dar care suferă de pierderea memoriei pe termen scurt, pe nume Dory (Ellen DeGeneres), tatăl lui Nemo pornește într-o călătorie pentru a-și găsi fiul pierdut. Însă nici Nemo nu se lasă mai prejos și încearcă prin toate mijloacele să se întoarcă acasă. Cei doi, tată și fiu, trec prin peripeții captivante pentru a se regăsi.

 

 

„Finding Nemo” a câștigat premiul Oscar la categoria cel mai bun film de animație și ocupă locul al doilea loc în topul celor mai profitabile lungmetraje produse de Pixar, după „Toy Story 3”, cu încasări de 867,8 milioane de dolari pe plan mondial.

Cineastul Andrew Stanton, care a asigurat regia filmului original produs de Pixar în 2003, a confirmat anul acesta că va regiza și continuarea acestei pelicule, „Finding Nemo 2”, ce va fi lansată în 2016. Victoria Strouse va scrie scenariul, iar Lindsey Collins va fi producătoarea acestui film.