Prima pagină » Magazin » Filmul „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob, proiectat la Miami

Filmul „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob, proiectat la Miami

Filmul
"Poveste de dragoste/ Love Is a Story", cel mai nou lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob, cu Dragoș Bucur și Raluca Aprodu în rolurile principale, va fi proiectat la Miami, în cadrul evenimentului Focus on Romania Film Festival - Ft. Lauderdale Waves 2015.

Filmul „Poveste de dragoste” va fi proiectat la Miami pe 24 octombrie, de la ora locală 21.15. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, prin platforma Skype, cu regizoarea Cristina Iacob. Astfel, spectatorii americani vor avea ocazia de a afla mai multe despre primul love story românesc, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Lungmetrajul „Poveste de dragoste” vorbește despre iubirea dintre doi tineri artiști din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă.

E vremea Crăciunului și viața îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna – sau nu?

Alături de Dragoș Bucur și de Raluca Aprodu, în film joacă Ducu Darie, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Ionuț Bora, Gabriela Popescu.

„Am primit multe feedback-uri pozitive la festivalurile unde a fost proiectat «Poveste de dragoste». La Montreal, ca și la Mons, am reușit să ajungem la sufletele spectatorilor, lucru pe care ni l-am propus încă de la început: să îi determinăm pe oameni să creadă în iubire, până la capăt. Este un film pentru public, iar așteptarea noastră începe pe 27 noiembrie, când îl vom aduce în fața spectatorilor din România”, a declarat Cristina Iacob.

„Poveste de dragoste” a rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului Filmului de dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională.

Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele, de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, muzica originală aparține HaHaHa Production, sunetul, lui Dragoș Stanomir, iar mixajul, lui Cristinel Șirli (Creative Sound).

„Poveste de dragoste” este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.

În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie și va fi distribuit de Zazu Film.

Organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York și The Romanian American League, evenimentul de la Miami aduce la Cinema Paradiso cele mai așteptate filme românești ale anului.

Licențiată în regie de film și absolventă a unui masterat în cinematografie în cadrul London Film School, Cristina Iacob, în vârstă de 26 de ani, este unul dintre cei mai tineri regizori și scenariști români.

Ea a lansat în 2014 „#selfie”, declarat oficial cel mai vizionat film românesc în cinematografe, cu peste 102.000 de spectatori în doar 25 de săptămâni cât a rulat pe marile ecrane românești și 80.000 de fani pe pagina de Facebook. Pe locul al doilea s-a situat tot o comedie, cu 28.000 de spectatori.

Printre premiile internaționale câștigate de „#selfie” se numără cele pentru cel mai bun film la The Broad Humor Film Festival din SUA și la Southampton International Film Festival din Marea Britanie.

În 2011, „Zestrea/ The Dowry”, regizat de Cristina Iacob, a fost selecționat la Cannes Short Film Corner, precum și la Festivalul Internațional Dakino, Festivalul Internațional de Film Cinemaiubit, Ruby Mountain Film Festival USA, unde a câștigat și premiul pentru cel mai bun scurtmetraj studențesc.

„În film la ‘Nașu'”, mediumetrajul realizat în 2013, a fost selecționat la numeroase festivaluri internaționale și a obținut premiul pentru pentru cel mai bun scurtmetraj de comedie la Eugene International Film Festival, în SUA.

Regizoarea a semnat, de asemenea, documentarul „Mircea Veroiu” și scurtmetrajul „Raport despre indiferență”. Înainte să devină regizor de film, ea a lucrat câțiva ani în televiziune, în redacția de știri.

În 2011, Cristina Iacob a înființat casa de producție Zazu Film, iar, din 2012, este președintele Asociației Scenariștilor Români (ASCER).