Filmul „Poziția copilului” a câștigat Ursul de Aur. GALA a fost transmisă LIVE

Publicat: 16 02. 2013, 22:05
Actualizat: 29 07. 2014, 17:46

UPDATE Filmul „Poziția copilului” (Child’s Pose), regizat de Călin Peter Netzer și avându-i în rolurile principale pe Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache, a câștigat în această seară trofeul Ursul de Aur în cadrul celei de-a 63-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin.

CITIȚI MAI MULTE AICI.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Potrivit bloomberg.com, juriul Berlinalei din acest an, prezidat de cineastul chinez Wong Kar Wai, își va desemna câștigătorii, sămbătă seară, din cele 19 filme aflate în competiția oficială a festivalului.

Jurnalista Catherine Hickley de la agenția de informații financiare Bloomberg a alcătuit un Top 3 al celor mai bune pelicule de la Berlin, pe care le consideră marile favorite pentru obținerea trofeului Ursul de Aur.

Filmul „Poziția copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit cea mai mare notă (trei stele și jumătate) în acest clasament. Filmul „Poziția copilului” se situează între „bun” și „excelent” în opinia jurnalistei de la Bloomberg.

„Relația disfuncțională dintre o mamă și fiul ei este credibilă, iar tensiunea dintre ei este captivantă. Deși ambele personaje sunt profund traumatizate și marcate, ele inspiră compasiune”, spune jurnalista Catherine Hickley, comentând subiectul peliculei regizate de Călin Peter Netzer.

Filmul „Poziția copilului” reprezintă „un portret puternic al unei dinamici care există probabil mai des în viața reală decât în filme”, a adăugat Catherine Hickley.

Celelalte două pelicule apreciate de jurnalista agenției Bloomberg sunt „Prince Avalanche”, de David Gordon Green, și „Gloria”, de Sebastian Lelio. Ambele filme au primit câte trei stele (echivalentul unor pelicule „bune”) de la jurnalista Catherine Hickley.

Pe de altă parte, și prestigioasa publicație The Hollywood Reporter consideră că actrița Luminița Gheorghiu („Poziția copilului”) se numără printre favoritele la trofeul pentru intepretare feminină acordat la Festivalul de Film de la Berlin, alături de Paulina Garcia („Gloria”) și Juliette Binoche („Camille Claudel 1915”).

Agenția de presă Reuters afirmă că filmul „Poziția copilului” este unul dintre lungmetrajele favorite din cursa pentru câștigarea Ursului de Aur și pentru trofeul de interpretare feminină.

La rândul său, Jay Weissberg, critic de film care scrie pentru publicația Variety, supranumită „Biblia industriei cinematografice”, consideră performanța actriței Luminița Gheorghiu „un veritabil tur de forță”.

Filmul „Poziția copilului” de Călin Netzer a primit, vineri seară, premiul criticii internaționale – FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (7-17 februarie).

Ceremonia a avut loc la Film Haus Berlin, iar trofeul i-a fost înmânat scenaristului Răzvan Rădulescu, co-autor al scenariului, alături de Călin Peter Netzer.

FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) stabilește jurii independente și acordă premii în cadrul tuturor marilor festivaluri de film. Juriul prezent la Berlinală a fost format din criticii de film Alin Tasciyan (președinte), Mohammed Rouda, Mode Steinkjer, Ninos Feneck Mikelides, Baptiste Etchegaray, Eberhard von Elterlein, Dana Linssen, Anjelika Artyukh, Christoph Schmitz.

„Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbește cu dramatism, cu emoție, dar și cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste și despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan și vorbește despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Natașa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu și Vlad Ivanov.

„Poziția copilului” este o producție Parada Film în co-producție cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.