Filmul „Ride Along” debutează pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Publicat: 20 01. 2014, 13:12
Actualizat: 03 02. 2019, 12:38

Comedia polițistă „Un polițist și jumătate/ Ride Along”, de Tim Story, debutează pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 41,2 milioane de dolari, conform datelor estimative oferite de boxofficemojo.com.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

În noua producție a regizorului Tim Story, care a realizat comedia „Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat/ Think Like a Man” (2012), un tip căruia-i turuie gura încontinuu (Kevin Hart) ține neapărat să meargă măcar o dată în patrulare pe străzile din Atlanta cu fratele iubitei sale, un polițist căruia-i sare țandăra foarte ușor (Ice Cube). Odată ce acesta acceptă să fie însoțit de viitorul lui cumnat, cel din urmă se vede nevoit să facă tot posibilul să supraviețuiască în cele mai nebunești 24 de ore din viața lui. De asemenea, în filmul „Ride Along”, care va fi lansat pe marile ecrane din România pe 24 ianuarie, joacă și actorul Dragoș Bucur.

 

 

Filmul de război „Supraviețuitorul/ Lone Survivor” pierde poziția de lider și se clasează pe locul al doilea, cu încasări de 23,23 milioane de dolari. Inspirat din relatarea unuia dintre membrii unei echipe Navy SEAL, Marcus Luttrell, despre o misiune care a eșuat în mod tragic, „Supraviețuitorul” îi are în centru pe Luttrell (Mark Wahlberg) și pe echipa sa (printre care Taylor Kitsch, Emile Hirsch și Ben Foster), surprinși de o ambuscadă a talibanilor în Afganistan, în 2005. După un schimb prelungit de focuri și o urmărire pe jos, cei mai mulți membri ai echipei sunt uciși, Navy SEAL înregistrând cea mai mare pierdere din istoria sa operațională.

Pe locul al treilea debutează în clasament filmul de animație 3D „Goana după alune/ The Nut Job”, cu încasări de 20,5 milioane de dolari. Regizat de Peter Lepeniotis, filmul urmărește aventurile veveriței Surly (cu vocea lui Will Arnett) și a prietenului său, șoricelul mut Buddy, care pun la cale jefuirea celui mai mare magazin de alune din orășelul Oaktown, pentru a face provizii pe timp de iarnă.

Locul al patrulea în clasament este ocupat de „Jack Ryan: Agentul din umbră/ Jack Ryan: Shadow Recruit”, cu încasări de 17,2 milioane de dolari. În regia lui Kenneth Branagh, „Jack Ryan: Agentul din umbră” este al cincilea din seria lungmetrajelor dedicate lui Jack Ryan, creat de romancierul Tom Clancy. După o carieră în armată, Ryan (Chris Pine) se reinventează ca analist financiar și, aflat la Moscova, descoperă planurile unui magnat de a submina situația economică a Statelor Unite ale Americii. Singur împotriva tuturor și lipsit de resurse, eroul va trebui să dea dovadă de o inventivitate ieșită din comun pentru a înclina balanța în favoarea sa: lupta devine personală și disperată când antagonistul îi răpește soția (Keira Knightley).

Pe locul al cincilea în box office se situează filmul de animație „Frozen/ Regatul de gheață”, regizat de Chris Buck și Jennifer Lee, cu încasări de 11,9 milioane de dolari. Atunci când o profeție malefică scufundă un întreg regat într-o iarnă veșnică, tânăra Anna va trebui să facă echipă cu Kristoff, un alpinist plin de curaj, pentru a porni în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea pune capăt blestemului. Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, ființe magice, dar și o mulțime de pericole. Vocile personajelor principale din filmul „Regatul de gheață” sunt asigurate de Kristen Bell, Idina Menzel și Josh Gad.

Pe locul al șaselea se află comedia dramatică „Țeapă în stil american/ American Hustle”, de David O. Russell, cu încasări de 10,6 milioane de dolari. „Țeapă în stil american”, desemnat cel mai bun film al anului 2013 de New York Film Critics Circle și nominalizat la zece premii Oscar, se concentrează pe un complicat caz de corupție din anii ’70, cu ramificații în Congresul american. Atunci, 31 de oficiali guvernamentali suspectați de acte de corupție și trafic de influență au fost cercetați penal, iar 11 dintre ei au fost puși sub acuzare.

Locul al șaptelea în clasament este ocupat de filmul horror „Devil’s Due”, cu încasări de 8,5 milioane de dolari. În regia lui Matt Bettinelli-Olpin și Tyler Gillett, filmul relatează poveste înfiorătoare a unui cuplu proaspăt căsătorit, care petrece luna de miere în Republica Dominicană. Acolo, cei doi tineri, Zach și Samantha McCall, cunosc un prezicător, care le spune „vă așteptam”, fiind conduși la un club satanic, unde femeia este supusă unui ritual ciudat. A doua zi, cuplul se trezește în camera de hotel, fără să își amintească nimic, iar după câteva săptămâni, Sam descoperă că este însărcinată, se pare cu Diavolul.

Pe locul al optulea în box office se situează „August: Osage County/ Ținutul din mijlocul verii”, cu încasări de 7,5 milioane de dolari. Regizat de John Wells și cu Meryl Streep, Dermot Mulroney, Julia Roberts în rolurile principale, filmul este bazat pe piesa de teatru cu același titlu aparținându-i scriitorului Tracy Letts, care, în 2008, a primit premiul Pulitzer pentru această comedie neagră. Acțiunea filmului se petrece într-o localitate din statul Oklahoma, în luna august, și urmărește relațiile extrem de tensionate dintre membrii familiei Weston, care ascund multe secrete întunecate.

„Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street”, de Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, coboară de pe locul trei pe locul nouă, cu încasări de 7,5 milioane de dolari. Bazat pe romanul autobiografic al lui Jordan Belfort, filmul spune povestea unui broker care a trăit visul american până când acesta s-a transformat în coșmar. A început de jos și a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia corporatistă și febra succesului l-au transformat din broker onest într-un infractor implicat în scandaluri de corupție, înșelăciune și crimă.

Locul al zecelea în box office-ul nord-american este ocupat de filmul „Saving Mr. Banks: În căutarea poveștii”, cu încasări de 4,1 milioane de dolari. Regizat de John Lee Hancock, filmul urmărește modul în care Walt Disney a ajuns să ecranizeze cartea pentru copii „Mary Poppins”, de P. L. Travers. În eforturile sale de a obține drepturile de ecranizare, Walt Disney se va lovi de împotrivirea autoarei. La un moment dat, însă, situația financiară o face să vină în vizită la Los Angeles, pentru a vedea planurile de ecranizare ale lui Walt Disney. Pentru două scurte săptămâni din anul 1961, legendarul regizor și producător se va strădui să o convingă pe autoare că viziunea sa este cea mai bună pentru aducerea lui Mary Poppins pe marele ecran.