Filmul SF „Lucy”, de Luc Besson, lider în box office-ul nord-american – TRAILER

Publicat: 28 07. 2014, 18:55
Actualizat: 26 03. 2019, 04:44

Scarlett Johansson este Lucy, o tânără care trăiește în Taipei și este obligată de mafia locală să transporte droguri în propriul corp. Un eveniment neprevăzut face ca drogul să se răspândească în corpul lui Lucy, dar, în loc să își afle sfârșitul în urma unei supradoze, tânăra capătă puteri colosale, fiind în stare să absoarbă cunoștințe instantaneu și să miște lucruri cu forța minții. Odată cu dobândirea noilor superputeri, Lucy pune la cale răzbunarea.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

Pe poziția a doua în box office-ul nord-american s-a situat tot o premieră, filmul de aventuri „Hercules”, cu Dwayne Johnson, John Hurt și Ian McShane, care a avut încasări de 29 de milioane de dolari de vineri până duminică. Chinuit de amintirea unui păcat din trecut, Hercule devine mercenar, iar, alături de cinci camarazi devotați, pornește spre vechea Grecie, punându-se în slujba celor bogați și folosindu-se de reputația sa legendară pentru a-și intimida dușmanii. Însă, când conducătorul Traciei și fiica acestuia îi cer ajutorul pentru a învinge un sălbatic și înspăimântător comandant militar, Hercule vede în asta o ocazie de a face ca binele să triumfe, iar dreptatea să iasă la iveală.

 

 

Liderul box office-ului de săptămâna trecută, filmul SF „Planeta Maimuțelor: Revoluție/ Dawn of the Planet of the Apes”, produs de studiourile Fox în 3D, a coborât pe poziția a treia, cu încasări de 16,4 milioane de dolari. Regizat de Matt Reeves, filmul „Planeta Maimuțelor: Revoluție” îl prezintă în rolul principal pe Andy Serkis, care revine în rolul lui Caesar, o maimuță evoluată genetic, liderul unei armate de maimuțe și primate care s-au refugiat în pădurile din jurul orașului San Francisco. Atunci când primatele sunt amenințate de un grup de oameni, supraviețuitori ai unei epidemii care a făcut ravagii pe plan mondial în urmă cu zece ani, în ambele tabere apar grupări profund divizate, care cer fie reinstaurarea păcii, fie declanșarea unui război care să determine specia dominantă de pe Terra. Filmul îi mai are în distribuție pe Gary Oldman, Keri Russell, Jason Clarke, Toby Kebbell, Kodi Smit-McPhee, Enrique Murciano și Kirk Acevedo.

Thrillerul „Noaptea Judecății: Anarhia/ The Purge: Anarchy”, de James DeMonaco, a coborât de pe locul al doilea pe al patrulea, cu încasări de 9,89 milioane de dolari, de vineri până duminică. Această continuare a succesului de casă „The Purge: Noaptea judecății” (2013) explorează într-o nouă intrigă palpitantă evenimentele petrecute în unica noapte din an când, timp de 12 ore, orice crimă rămâne nepedepsită. Filmul este centrat pe povestea unui bărbat (Frank Grillo), hotărât să profite de Noaptea judecății pentru a răzbuna moartea fiului său. El va ajunge să ajute mai multe persoane să supraviețuiască acestei nopți când totul este permis.

Tot o poziție a coborât și filmul de animație „Avioane: Echipa de intervenții/ Planes: Fire & Rescue”, care se situează pe locul al cincilea în box office, cu încasări de 9,30 milioane de dolari. Când marele campion la curse aeriene Dusty Crophopper (cu vocea lui Dane Cook) află că motorul său a suferit defecțiuni grave și că nu va mai putea concura, lumea pare că s-a sfârșit pentru el. Dar inimosul Dusty își va da seama în curând că nu are niciun rost să dispere pentru că inițiativa, curajul său și exemplul pozitiv dat celor din jur pot în continuare schimba lumea. Împreună cu o trupă de trăsniți, eroul se aruncă într-o periculoasă luptă cu incendiile izbucnite în jurul regiunii unde a copilărit.

Comedia „Sex Tape”, de Jake Kasdan, se află pe locul al șaselea, cu încasări de 5,97 milioane de dolari, de vineri până duminică. Jay (Jason Segel) și Annie (Cameron Diaz) sunt căsătoriți și încă îndrăgostiți unul de celălalt, dar după zece ani de căsnicie și doi copii, pasiunea s-a mai estompat. Pentru a condimenta monotonia vieții de cuplu, ei se hotărăsc să se filmeze în timpul unei partide-maraton de sex, în care să folosească toate pozițiile descrise în cartea „The Joy Of Sex”. Părea o idee grozavă, dar asta numai până în momentul în care au descoperit că înregistrarea lor riscă să devină publică. Cuprinși de panică, ei își petrec toată noaptea încercând să dea de urma înregistrării, să coopteze niște prieteni, să-l păcălească pe șeful lui Annie – doar pentru a-și recupera filmul, dar și reputația și, cel mai important, mariajul.

Filmul SF „Transformers: Exterminarea”, regizat de Michael Bay, ocupă poziția a șaptea în clasament, cu încasări de 4,6 milioane de dolari. După evenimentele din „Transformers 3”, rasa umană încearcă să se refacă, iar Autoboții și Decepticonii au dispărut cu toții de pe fața Pământului. Însă un grup influent de oameni de afaceri și cercetători, convinși că este cazul ca oamenii să învețe ceva din incursiunile Transformerilor pe Terra, forțează limitele tehnologiei dincolo de ceea ce poate fi controlat, în vreme ce Pământul devine centrul de interes al unei amenințări străvechi a Transformerilor. „Transformers: Exterminarea” este parțial filmat în China, în regim de coproducție între Paramount Pictures și compania chineză de stat China Movie Channel. Pe lângă distribuția hollywoodiană – Nicola Peltz, Jack Reynor, Sophia Myles, Stanley Tucci și Kelsey Grammer -, în film au jucat și actori din China, printre care Li Bingbing.

Comedia romantică „And So It Goes”, de P.J. Hogan și Rob Reiner, cu Diane Keaton și Michael Douglas, ocupă poziția a opta în weekendul premierei, cu încasări de 4,55 milioane de dolari. Oren Little (Michael Douglas) este un agent imobiliar, văduv, ursuz și intolerant. El vrea să vândă casa familiei, să se pensioneze și să se mute în Vermont. Planurile îi sunt date peste cap în momentul în care fiul său îi aduce nepoata de 9 ani, despre existența căreia nu știa nimic, să aibă grijă de ea cât el va ispăși nouă luni de închisoare.

Comedia „Tammy”, de Ben Falcone, cu actorii Melissa McCarthy și Susan Sarandon în rolurile principale, se situează pe locul al nouălea în box office-ul nord-american, cu încasări de 3,4 milioane de dolari. După ce și-a pierdut slujba și a aflat că soțul o înșală, Tammy (Melissa McCarthy) pornește într-o călătorie alături de bunica ei alcoolică (Susan Sarandon), în timpul căreia redescoperă bucuria de a trăi.

Pe poziția a zecea în box office-ul nord-american s-a situat thrillerul „A Most Wanted Man”, de Anton Corbijn, cu Rachel McAdams, Robin Wright, Philip Seymour Hoffman și Willem Dafoe, care a avut încasări de 2,71 milioane de dolari în weekendul premierei. Ultimul film din cariera lui Philip Seymour Hoffman – decedat în februarie anul acesta -, inspirat de un roman al scriitorului John le Carré, filmul se petrece în Hamburg, în 2012. Un tânăr musulman pe jumătate cecen și jumătate rus ajunge aproape mort în oraș, căutând cu disperare ajutor pentru a recupera averea tatălui decedat. Doar că informațiile despre el nu par să aibă sens: este o victimă? un hoț? un extremist gata să dezlănțuie prăpădul asupra Germaniei? Atrași în mister sunt un bancher (Willem Defoe), o tânără avocată (Rachel McAdams) și un specialist în spionaj (Philip Seymour Hoffman), hotărât să dezlege ițele până nu e prea târziu.