Florii 2019: Sărbătoarea creștină care vestește Paștele, dar și ziua celor cu nume de floare/ Floriile la Bistrița: Plăcinte speciale și mâțișori folosiți la farmece și la descântece

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Menționată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, orașul unde a și început să fie celebrată, a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creștină.

Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregătește pe credincioșii ortodocși pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții din duminica următoare, cea a Învierii.

Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paști, cunoscută sub numele de Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere.

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu am dat BANI să-l cunosc pe Trump. Sunt mai zgârcit”

19:30

ACTUALITATE Victor Ponta: „Cu cât avansează INTELIGENȚA artificială, cu atât avansează și prostia naturală”

19:00

De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hristos își arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulțimile strânse la porțile cetății l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută și ca Moșii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletele celor decedați, încheindu-se acum Sărindarele, adică pomenirea morților făcută în fiecare sâmbătă din Postul Mare.

Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creștinătate, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.

În fiecare an de Florii se fac procesiuni, acestea rememorând intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, după ce cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr din morți. Mulțimea era atât de uimită de minune, încât era convinsă că a venit vremea regelui prevestit de profeți. Blând și smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. În prezent, peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristețea care premerge Patimile Domnului, dar și cu bucuria care prevestește Învierea.

La început, Duminica Stâlpărilor a fost ținută numai de comunitatea creștină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută și de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în Constituțiile Apostolice – document elaborat spre sfârșitul secolului al IV-lea. Este menționată însă de Sfântul Ioan Gură de Aur (407), de Sfântul Epifanie de Salamina (403), de Sfântul Chiril al Alexandriei (444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum și de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte.

Din Ierusalim, sărbătoarea Duminicii Stâlpărilor a trecut mai întâi în Egipt, apoi în Siria și în Asia Mică. În secolul al V-lea era celebrată deja în capitala imperiului, Constantinopol, când împăratul și curtea sa participau la procesiunea solemnă ce avea loc în Duminica Intrării în Ierusalim. Cu acest prilej, mulțimea credincioșilor purta atât ramuri de finic, cât și de măslin și de liliac. Pe tot parcursul procesiunii care se desfășura pe străzile orașului, credincioșii intonau frumoase cântări compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. Obiceiul ca însuși conducătorul să participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat și de curțile domnești din Țările Române.

În timpul secolelor al VI-lea și al VII-lea, sărbătoarea se răspândește și în Occident, fiind menționată de Isidor de Sevilia (636). Tot în această perioadă, se introduce și binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de credincioși la biserică, iar procesiunea se mută dimineața.

Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toți cei patru evangheliști, Ioan, Luca Matei și Marcu. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele șezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinții Părinți ca fiind mărturisirea faptului că învățătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinților Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

După modelul mulțimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârșirea Sfintei Liturghii, să se sfințească ramurile de salcie aduse de credincioși. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfințire a salciei, ținând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinței vieții asupra morții, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.

Semnificația creștină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraș călare pe un măgar fiind întâlnite frecvent în pictură.

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiței romane a florilor, Flora, de unde și denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creștină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut și numeroase obiceiuri și tradiții, atât în mediul rural, cât și în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De exemplu, de Florii se obișnuiește să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărțișorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat și Transilvania obișnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate.

De asemenea, la miezul nopții se fierbe busuioc în apă, iar dimineața fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos și strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranța că băieții se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.

În popor se mai spune că cine îndrăznește să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată și sfințită riscă să albească.

La toate popoarele creștine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia.

Creștinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfințită icoanele, ușile și ferestrele gospodăriilor lor și păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfințite se păstrează peste an, fiind folosite cu credință la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obișnuiesc și să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar și renașterea vegetației, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale țării aduc ofrandă de pomenire a morților împărțind plăcinte de post.

Tot în sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazărița, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită „Lazărița”, se îmbrăca în mireasă și colinda, împreună cu celelalte, în fața ferestrelor caselor unde erau primite. Lazărița se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazar sau „Lazărica”: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc și aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

În trecut, ramura de salcie sfințită era folosită și în scopuri terapeutice. Oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie pentru a fi feriți de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară șalele.

De asemenea, exista și obiceiul ca părinții îi lovească pe copii cu nuielușa de salcie când veneau de la biserică, pentru a crește sănătoși și înțelepți.

De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiați să își dăruiască ramuri de salcie în această zi.

Floriile la Bistrița: Plăcinte speciale și mâțișori folosiți la farmece și la descântece

Sătenii din Bistrița-Năsăud respectă încă, de Florii, obiceiuri și tradiții vechi de sute de ani. Pentru Duminica Floriilor se fac plăcinte speciale, se pregătesc ramurile de mâțișori sau de salcie, care, după sfințire, pot vindeca boli, pot opri furtunile sau alunga duhurile rele.

Cu o săptămână înaintea Paștilor, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile sau „Duminica Stâlpărilor”, cum este cunoscută în Bistrița-Năsăud această sărbătoare.

Etnologul Maximilian Menuț spune că aceasta este cea mai importantă sărbătoare care vestește Învierea Domnului, aducând aminte de intrarea lui Iisus în Ierusalim și că în Bistrița-Năsăud tradițiile nescrise ale satului încă se mai păstrează.

„S-au conservat multe dintre ritualurile din vatra satului nostru menite să ne arate încă o dată legătura strânsă cu pământul și divinitatea. În multe sate se respectă tradiții, transmise din generație în generație, obiceiuri și credințe eterogene în care elementele laice coexistă cu cele religioase”, a povestit, pentru corespondentul MEDIAFAX, Maximilian Menuț.

În satul Posmuș, băieții și fetele adună mâțișoare de prin împrejurimile satului în Ajun de Florii și, după ce acestea sunt sfințite cu agheasmă și binecuvântate de preot, sunt duse acasă.

„Oamenii duc acasă mâțișoarele și le plantează în grădină, pe holdele semănate, pe morminte, le pun în grajduri, la stâna oilor și după icoane. Ele simbolizează belșugul anului ce va veni, vor feri locul unde sunt puse de trăsnete, boli, inundații și vor aduce recolte bogate”, spune Menuț.

La Dumbrăvița, ziua de Florii are o însemnătate aparte iar ramurile de salcie aduse de la biserică după ce au fost sfințite sunt utilizate la farmece și la descântece. Oamenii cred că ramurile sfințite au puterea de a vindeca anumite boli și de a opri furtunile în mod miraculos.

„Oamenii mănâncă mugurii salciei pentru a se vindeca de maladii și un alt rol al ramurilor de salcie este să alunge duhurile rele, astfel poate fi protejată nu doar casa, ci și animalele din ogradă. Pentru ca vraja de protecție să funcționeze, ramura de salcie trebuie să aibă mugurii deja desfăcuți în momentul în care preotul o sfințește, din acest motiv mulți credincioși țin ramurile în apă în seara dinaintea slujbei. Pentru sănătatea copiilor, părinții obișnuiesc să îi lovească ușor cu ramurile de salcie iar în acest timp trebuie rostită incantația – . De asemenea, salcia respectivă se pune în apa în care se îmbăiază copiii”, a mai explicat etnologul Maximilian Menuț.

În comuna Reteag, din județul Bistrița-Năsăud, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap fără apă descântată și sfințită de teamă să nu încărunțească, în timp ce sătenii de pe Valea Bârgăului se spală cu apă în care au fiert busuioc, ca să îi fie de folos părului, să îl facă să strălucească de sănătate iar apoi apa trebuie vărsată la rădăcina unui păr.

Gospodinele din comuna Chiuza fac de Florii un fel de plăcinte, speciale, numite „florii”.

„Sunt niște plăcinte împăturite rotund, în formă de floare. Se coc în cuptor și din acestea se dă pomană. La Chiuza mâțișorii se oferă la începutul slujbei religioase, sunt duse acasă, se pun la icoane, folosindu-se în caz de furtună. Atunci se aprind, iar credința era că furtuna se potolea. Se puneau de asemenea și la stupi, pentru a spori cantitatea de miere”, mai spune Maximilian Menuț.

Și la Târlișua gospodinele pregătesc „cocuri”, în cuptor pentru fiecare reprezentant al familiei.

„La Târlișua femeile fac pentru fiecare membru al familiei, într-o formă răsucită la capete, asemănătoare cifrei 8 și sunt numite . Acestea erau aduse la biserică și după sunt sfințite sunt mâncate de membrii familiei”, mai spune etnologul.

În orașul Sângeorz-Băi se respectă de Florii vechi tradiții: credincioșii pun crenguțe de salcie îmbobocite într-o vază iar altele sunt date vacilor de mâncare, existând credința că acestea vor avea mai mult lapte și vor naște viței gemeni. Tot în această duminică copiii obișnuiesc să meargă pe lângă ape și să rupă crengi de salcie pentru a confecționa fluiere.