Florin Piersic împlinește 77 de ani. Cum își sărbătorește actorul ziua de naștere
Se spune despre actori că au umor, dar și sensibilitate, o memorie fantastică și o energie pe care o transmit publicului la începutul spectacolului, și o recuperează la final, prin intermediul aplauzelor. Luați toate acestea și dublați-le, triplați-le sau înmulțiți-le cu zece. Probabil că aceasta-i explicația pentru care Florin Piersic alege să fie pe scenă chiar și azi, când împlinește 77 de ani.
Florin Piersic s-a născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut însă în trei localități din județul Suceava: Corlata, de unde tată său, medicul veterinar Ștefan Piersic, era originar, Pojorâta și Cajvana.
După ce în 1941 tatăl actorului a obținut un post în Cernăuți, întreaga familie s-a mutat orașul din nordul Bucovinei.
După absolvirea Liceului de Băieți Nr. 3 din Cluj (azi, Colegiul Național „Emil Racoviță”), Florin Piersic s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (azi, UNATC), examenul de admitere fiind susținut în fața unei comisii din care făceau parte Marietta Sadova, Ana Barcan, George Vraca și Costache Antoniu.
În ciuda obstacolelor inițiale apărute din cauză că Ștefan Piersic era deținut politic, Florin a urmat cursurile Institutului, absolvind în 1957 alături de alături de Leopoldina Bălănuță, Ioana Bulca, Ica Matache, Gheorghe Popovici Poenaru, Liviu Crăciun și Anatolie Spânu.
În următorul an, alături de colegii de promoție, întreprinde un stagiu pe scena teatrului din Piața Neamț, după care, în 1959, devine angajat, prin concurs, al Teatrului Național din București. Primele sale roluri pe scena din Capitală au fost cel al lui Alexei, în „Tragedia optimistă”, și cel al lui Richard Dudgeon, în „Discipolul diavolului”.
În același an, actorul a fost remarcat de regizorul francez Louis Daquin, care l-a distribuit în filmul „Ciulinii Bărăganului”. Debutul său cinematografic a fost unul de bun augur, numeroase roluri fiindu-i oferite în perioada următoare. În 1959, joacă în filmul „O poveste ca-n basme„, iar peste un an, în „Aproape de soare”. Au urmat „Celebrul 702” (1961), de Mihai Iacob, „S-a furat o bombă” (1962), „Pași spre lună” (1963) și „De-aș fi… Harap Alb” (1965).
Între timp, face și un important pas în lumea teatrului: în anul 1965 regizorul Al. Finți îi încredințeză rolul lui Lennie în piesa „Oameni și șoareci”.
Cariera sa cinematografică se îmbogățește și ea în paralel, Florin Piersic fiind distribuit în numeroase filme, printre care „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanțe” (1967), „Columna” (1968), „Mihai Viteazul” (1971) și „Haiducii lui Șaptecai” (1971).
Rolul care a rămas însă întipărit în mintea tuturor este cel interpretat în seria de filme Mărgelatu: „Drumul oaselor” (1980), „Trandafirul galben”(1982), „Misterele Bucureștilor” (1983), „Masca de argint” (1985), „Colierul de turcoaze” (1986) și „Totul se plătește” (1985).
Ca și viața artistică, și viața personală a lui Florin Piersic a fost la fel de tumultoasă.
„Mi-au ieșit în cale multe femei frumoase și mai toate îmi plăceau. Plecam mult de-acasă pentru filmari, repetiții, turnee, mă îndrăgosteam când de una, când de alta, stârneam intrigi și gelozii, dar niciodată n-am vrut să fac pe cineva să sufere”, a declarat actorul într-un interviu publicat pe site-ul său oficial.
Așadar, în anii ’60, Florin Piersic s-a căsătorit cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit primul fiu – Florin Piersic Jr. Cei doi soți au divorțat însă mai târziu, iar actorul s-a recăsătorit cu Anna Széles. Astfel, în anul 1976, Piersic devenea pentru a doua oară tatăl unui băiețel – Daniel.
În 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel.
După opt ani, actorul s-a căsătorit pentru a treia oară, cu Anna Török. „Din fericire, acum, la vârsta înțelepciuii, am norocul să reziste lângă mine o femeie cu totul specială (…). E tot unguroaică, din Cluj, contabilă de meserie, dar cu un suflet bogat și risipitor, nu ține socoteala vorbelor calde și bune, nu-și drămuiește gesturile mărunte și dragi, nici atașamentul sau fidelitatea”, a povestit Florin Piersic în cadrul aceluiași interviu.
Pentru contribuția adusă dezvoltării teatrului și cinematografiei românești Florin Piersic a fost decorat pe 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, iar în 2009 i-a fost decernat un premiul pentru întreaga carieră la „Festivalul Internațional de Film Transilvania”(TIFF).
În același ani, Piersic a înregistrat un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC – „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”.
De-a lungul timpului, actorul a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al mai multor orașe din România – printre care Bacău, Cluj-Napoca, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București și Galați – , iar anul trecut, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, i-a fost acordată cetățenia Republicii Moldova.
În 2011, Cocor, Teatrul Metropolis și Asociația de Turism a Municipiului București au organizat lansarea proiectului „Walk Of Fame”, în cadrul căruia actorul Florin Piersic a primit o stea în spațiul dedicat artiștilor români.
Foto: Mediafax (Bogdan Stamatin)
Din 2012, cinematograful din Cluj poartă numele actorului Florin Pieric. În plus, în incinta sa a fost deschisă și cafeneaua „La Margelatu”.
Foto: AFP/Mediafax (Mircea Roșca)