Focul care a putut fi stins doar cu ajutorul unei bombe nucleare. Timp de trei ani flăcările nu s-au oprit. VIDEO
Videoclipul realizat în 1966 prezintă o flacără imensă care arde în mijlocul unui câmp, în timp ce muncitorii din Urta-Bulak încercau să o stingă cu apă. În următoarele cadre, zona este eliberată după amplasarea unei bombe nucleare în subteran. Conform Mail Online, prin detonarea bombei, autoritățile au reușit să oprească sursa gazului care alimenta flacăra, potrivit DESCOPERĂ.
Găurile au fost forate la o adâncime de 1.524 de metri, iar în interiorul acestora au fost amplasate 30 de kilotone de explozibil nuclear la o distanță de 35 de metri de acumularea de gaze. În septembrie 1966, bomba a fost detonată la 23 de minute după explozie, iar flacăra care ardea încontinuu din 1963 s-a oprit.
În cadrul cercetărilor ulterioare nu au fost detectate urme radioactive la nivelul solului. Puterea nucleară a fost considerată ”fără precedent” pentru acea perioadă, iar conform rapoartelor a fost pentru prima dată în istorie când o explozie a fost utilizată pentru oprirea emanațiilor de gaze.
Ziarul din acea perioadă Pravda Vostoka a relatat experimentul: ”Cu ajutorul uneltelor proiectate special, un cilindru alungit, încărcătura nucleară a fost eliberată în gaură. Apoi zona a fost umplută cu ciment pentru a preveni răspândirea produsului la suprafață”.
Testul din 1966 a făcut parte din programul Explozii Nucleare pentru Economia Națională, în cadrul căruia se încerca descoperirea unor noi utilități ale explozibililor nucleari în afara războiului.