FOTO: Ce mașină conduce „Mr. Bean”, după ce și-a distrus bolidul de 3,5 milioane de euro
Rowan Atkinson, interpretul celebrului personaj Mr. Bean, și-a adăugat o mașină neașteptată la colecția sa impresionantă, scrie Daily Mail.
Atkinson (58 de ani), care deține, printre altele, un Jaguar MK7, un Aston Martin DB2, un Rolls Royce Phantom și un Ford Falcon, iar în urmă cu doi ani și-a făcut praf bolidul McLaren F1, în valoare de 3,5 milioane de euro, a fost văzut la volanul unei mașini mai puțin impresionante.
Este vorba despre o Skoda Superb, care costă „doar” 21.000 de euro. „Probabil că și-a dorit ceva mai conservator, înainte să se urce din nou la volanul bolidului său, McLaren F1”, scrie Daily Mail.
În 2011, Rowan Atkinson a pierdut controlul McLaren-ului, care a intrat într-un copac și a luat foc. Interpretul lui Mr. Bean a scăpat doar cu umărul fracturat, iar asiguratorii au fost de acord să îi plătească nu mai puțin de 1 milion de euro pentru a-și repara mașina.
Numai 64 de persoane din lume dețin un McLaren F1, printre care Michael Schumacher, Eric Clapton și Ralph Lauren.
Daily Mail scrie că alegerea lui Rowan Atkinson privind o Skoda este surprinzătoare, deoarece în trecut au existat nenumărate glume referitoare la calitatea slabă a acestei mărci. Cu toate acestea, în ultimii ani, Skoda s-a rebranduit, iar în 2011 a fost numită cea mai bună satisfăcătoare mașină din Marea Britanie.