FOTO. Cum arată „Femeia-Vampir”. „Oamenii se temeau de ea”
După ce și-a acoperit trupul cu tatuaje și cercei și și-a făcut un implant special pentru a avea coarne, o tânără din Mexic a ajuns să fie cunoscută în întreaga lume drept „Femeia-Vampir”.
Maria Cristerna are 35 de ani și locuiește în Guadalajara, într-unul dintre cele mai rău famate cartiere, scrie Daily Mail. Femeia a povestit că în perioada copilăriei a fost abuzată de mai multe ori, motiv pentru care acum încearcă să vină în ajutorul victimelor agresiunilor.
În ciuda înfățișării sale ciudate, care de multe ori îi înspăimântă pe cei din jur, Maria face ședințe de terapie cu femeile care încearcă să treacă peste experiențele neplăcute.
Foto: Facebook//Maria Jose Cristerna
„Mulți credeau la început că se droghează sau că este nebună”, a povestit un prieten al acesteia. „Oamenii se temeau de ea și erau extraordinari de intimidați în prezența ei. (…) Dar acum îi sărută mâna când o întâlnesc. Mulți îi sunt cu adevărat credincioși, îi cer binecuvântarea, ca și cum ea ar fi un fel de zeiță cu puteri mistice”, a adăugat amicul Mariei.
Foto: Facebook//Maria Jose Cristerna
„Dumnezeu trăiește în sufletul meu și cred că ceea ce fac zi de zi pentru persoanele din jur mă definește cu adevărat, și nu felul în care arăt”, a explicat femeia. „Da, îmi place când oamenii se uită la mine, dar sunt un produs al experiențelor mele și a ceea ce am văzut în jurul meu încă de când eram foarte tânără. Întotdeauna am fost diferită!”, a adăugat ea.
Foto: Facebook//Maria Jose Cristerna
În prezent, Maria Cristerna lucrează și ca DJ. Are patru copii.