FOTO. Cum arată în realitate actorul care a creat cel mai înfricoșător personaj din „Hobbitul”
Actorul de 43 de ani Manu Bennett, care a debutat în 1993 în diverse producții TV pentru Noua Zeelandă, a povestit pentru revista Empire cum a ajuns să îl joace pe Azog.
”Eram spre finalul serialului ‘Spartacus’ și mă gândeam cum o să depășesc această realizare. O să ajung într-un serial cu doctori sau unul polițist? Îmi plăcea să vin la arenă și să fiu înconjurat de 1.000 de soldați. Și brusc am primit un telefon din Noua Zeelandă, de la Peter Jackson (n.r. regizorul). El distribuise deja pe cineva în rolul lui Azog, dar când a ajuns la montaj nu i s-a părut destul de convingător. Eu fusesem deja la audiție și s-au gândit la mine. Încă filmam ultimele trei episoade din ‘Spartacus’, așa că a trebuit să zbor în weekenduri în Wellington. Treceam de la costumul de gladiator la ecranul verde. Am intrat în studio cu 4 săptămâni înainte de lansarea filmului, am fost ingredientul final adăugat. Dar am ratat toată promovarea, iar în trailer nu apare nicio imagine cu Azog”, a declarat Bennett.
Actorul a precizat că va juca în serial alături de un fost coleg de liceu, care inițial trebuia să interpreteze rolul lui Azog. ”Știu că actorul care-l joacă pe Bolg (n.r. fiul lui Azog) trebuia inițial să îl joace pe Azog. Îl cunosc, pentru că am învățat la același liceu. Am fost surprins să îl văd la filmări, dar m-am bucurat. Atunci a decis și Peter Jackson să schimbăm rolurile.