FOTO: Cum și-a pedepsit un brașovean soția infidelă, după moartea acesteia
Un bărbat din Brașov, decedat în 1993, a rămas în memoria localnicilor prin gestul extrem pe care l-a făcut când a aflat că soția lui îl înșela.
În 1969, bărbatul, un militar pe nume Constantin V., a primit cumplita veste că soția i-a murit într-un accident de mașină. Lucrurile aveau să ia o întorsătură și mai dramatică în momentul în care Constantin V. a aflat că femeia se afla în mașină alături de amantul ei.
De altfel, casasfatului.ro scrie că respectivul amant nu a fost singurul din viața femeii, aceasta fiind prinsă de Constantn V. și cu alți bărbați, printre care un coleg de garnizoană.
Decis să se răzbune, Constantin V. a construit pe mormântul soției, în loc de cruce, două picioare de femeie, larg desfăcute, și două falusuri gigantice, scrie sursa.
susa foto casasfatului.ro
„Monumentul” a rezistat până în 1985, când un activist comunist a ordonat distrugerea lui. Astfel, picioarele desfăcute au fost înlocuite cu o cruce, iar stâlpii sub formă de falus au fost modificați.
Constantin V. a vrut să refacă ansamblul după anii ’90, însă a renunțat, la rugămințile copiilor. Bărbatul a murit în 1993 și a fost îngropat chiar alături de soția infidelă.