FOTO. Elena Băsescu a revenit în Parlamentul European, alături de fiica ei, Sofia
După o pauză de două luni, Elena Băsescu (PPE/PDL) a revenit luni în Parlamentul European. Eurodeputata a luat-o cu ea și pe fiica ei, Sofia, pe care a prezentat-o colegilor de la Strasbourg, în timpul ședinței plenare.
„(…) Nu mă pot despărți de Sofia, așa că am luat-o cu mine”, a scris Elena Băsescu pe pagina sa de Faceook.
Foto: Facebook//Elena Băsescu
„Mulțumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie și Sofiei. I-am simțit alături de mine într-un moment foarte important și asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai ușoară”, a adăugat ea.
Foto: Facebook//Elena Băsescu
Foto: Facebook//Elena Băsescu
Foto: Facebook//Elena Băsescu
Nu este pentru prima dată când o deputată proaspăt devenită mamă își aduce copilul în plenul Parlamentului European. În anul 2010, Licia Ronzulli și-a adus fetița în vârstă de numai câteva săptămâni la lucru. Astfel, în timp ce aceasta dormea, Ronzulli și-a exercitat atribuțiile alături de ceilalți colegi. De atunci, copilul a „participat” la numeroase ședințe ale legislativului UE.
Foto: Mediafax (Frederick Florin)
Foto: Mediafax (Frederick Florin)
Foto: Facebook//Elena Băsescu