Prima pagină » Magazin » FOTO Fiul unei femei de 60 de ani s-a deghizat în mama lui pentru a lua permisul de conducere pe numele ei: A încercat să fie cât mai natural

FOTO Fiul unei femei de 60 de ani s-a deghizat în mama lui pentru a lua permisul de conducere pe numele ei: A încercat să fie cât mai natural

Un bărbat de 43 de ani din Brazilia a fost prins deghizat în mama lui, încercând să dea examenul auto în locul ei, după ce femeia a picat de trei ori.

Potrivit odditycentral.com, după ce mama lui Heitor Schiave, Maria, o femeie în vârstă de 60 de ani, a picat examenul auto de trei ori, mecanicul auto a simțit că trebuie să facă ceva să o ajute.

Crezând că dându-i câteva ponturi despre condus nu a fost de ajuns, bărbatul s-a hotărât să se deghizeze în mama lui și să dea examenul în locul ei.

S-a machiat și și-a pus ochelari, și-a pus o perucă pe cap, i-a luat hainele și a încercat să-i imite vocea cât de bine a putut.
Din păcate, deghizarea nu a fost atât de credibilă pe cât a crezut. „A încercat să fie cât mai natural. Avea mult machiaj și manichiura făcută, purtând și bijuteriile femeii”, a declarat instructorul auto Aline Mendonca pentru canalul de televiziune Globo G1.

Bărbatul a fost arestat, fiind acuzat de fraudă și folosirea identității altei persoane. Acesta a declarat că a vrut să își arate dragostea pentru mama sa și că femeia nu știa de planul lui.

 

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele