FOTO: Imagine rară în centrul Capitalei. Unde și-a „parcat” acest tânăr mașina
Un șofer care circula cu mare viteză în zona Unirii din București a „reușit” să ajungă cu mașina duminică după-amiază, într-o fântână de la Piața Unirii din București, în urma accidentului nefiind rănită nicio persoană.
În imagine, se observă cum mașina marca Hyundai este răsturnată cu roțile în sus, într-o fântână din fața Palatului Parlamentului.
Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a fost rănit, toți cei trei reușind să iasă singuri din autoturism.
Mașina, care a derapat din cauza carosabilului umed, a suferit daune importante. Circulația în zonă se desfășoară normal.