FOTO. Imaginea tragică descoperită de un bărbat pe Google Maps. „Sunt șocat!”
Dacă de multe ori utilizatorii serviciului Google Maps au avut surpriza de a descoperi imagini amuzante sau bizare surprinse prin satelit, un american a avut parte de o experiență neplăcută.
Jose Barrera a găsit pe hartă scena unei crime petrecute în anul 2009, în California, în care victima era chiar fiul său, în vârstă de 14 ani, scrie Seattle Times.
Adolescentul a fost împușcat atunci mortal, iar trupul său a fost abandonat lângă o cale ferată. Imaginea fost descoperită însă abia acum de tatăl băiatului, care a povestit că el și familia sa au avut un șoc extrem de puternic.
„Toate amintirile de acum patru ani au revenit. Sunt șocat!”, a spus acesta, adăugând că fiica sa cea mare, sora lui Kevin, are insomnii de când a văzut imaginea de pe Google Maps.
Foto: Google Maps
În acest context, Jose Barrera a trimis o scrisoare către Google, solicitând ștergerea imaginii în care se vede cadavrul băiatului, o mașină de Poliție și mai mulți anchetatori sosiți la fața locului.
Reprezentanții celebrei companii au răspuns imediat, asigurându-l pe american că în maxim opt zile vor da curs cererii acestuia: „Google Maps nu a mai făcut niciodată modificări ale imaginilor surprinse prin satelit, însă având în vedere circumstanțele, vom face o excepție de data aceasta”, au explicat ei.