Vedeta Antena 1 Alessandra Stoicescu a trăit azi unul dintre cele mai frumoase momente din viața unei femei. Prezentatoarea în vârstă de 37 de ani s-a casătorit cu iubitul ei, Sergiu Mircea Constantinescu.
Nașii cuplului au fost Gabriela Vrânceanu-Firea și Florentin Pandele.
Chiar dacă mireasa a încercat să fie cât mai discretă în legătură cu acest eveniment, nașa a postat pe Facebook prima fotografie realizată imediat după ceremonia religioasă.
În plus, poza a fost însoțită și de un mesaj special: „Casă de piatră, sănătate, fericire, copii sănătoși și norocoși, din partea noastră, a nașilor, pentru un cuplu de aur: Alessandra Stoicescu și Sergiu Constantinescu. Îi îmbrățișăm cu mare drag!”, a scris Gabriela Vrânceanu-Firea.
Foto: Facebook//Alessandra Stoicescu
În doar câteva ore, imaginea a adunat peste 4.200 de Like-uri și a fost redistribuită de aproape 90 de ori. De asemenea, sute de utilizatori ai rețelei de socializare au comentat, urându-le proaspeților soți „Casă de piatră!” și fericire.