FOTO+VIDEO. Un model de colecție al celor de la Ferrari a fost vândut cu peste cinci milioane de euro
Un model de colecție al celor de la Ferrari a devenit una dintre cele mai valoroase mașini din lume după ce a fost vândut cu peste cinci milioane de euro la o licitație organizată în Monaco chiar de către producătorul italian de mașini, scrie Daily Mail.
Modelul 625 TRC Spider a fost construit în anul 1957 și a fost condus prima dată de fostul pilot de curse, Richie Ginther. Mașina a fost restaurată în anul 1982, iar în prezent, ea are un motor V-12 și 320 de cai putere.
Persoana care a achiziționat mașina nu a dorit să-și divulge identitatea.
În cadrul aceleiași licitații, au mai fost vândute alte 21 de mașini clasice marca Ferrari, suma totală obținută în urma tranzacțiilor fiind de peste 32 de milioane de euro.
””A fost cu siguranță una dintre cele mai importante licitații de mașini din Europa în acest an””, a spus Peter Haynes, unul dintre organizatori.