Fotografa din România, banată mereu pe Facebook. Imaginile care n-au trecut de cenzura rețelei de socializare

Reporter: Când și de ce? 

Cristina Stihi: Ultimele trei dăți, în ordine cronologică:

14 iunie 2016 – fotografie de Edouard Boubat ( fotograf parizian antologic, 1923-1999) – 24 h

4 septembrie 2016 – pentru că aș fi distribuit un link porno – mi-era piratat contul, nu știam asta, dar nici facebook nu au verificat situația – 3 zile. Deși am notificat, echipa tehnică facebook a menținut pedeapsa. 

13 octombrie 2016 – fotografie alb-negru, nud clar obscur, autor necunoscut – 7 zile. Era o fotografie pe care o postasem cu aproape un an în urmă. M-am gândit: nu se poate exclude ideea că cineva și-ar fi alocat timp să caute în arhiva mea prilej pentru raportare; m-am simțit îndreptățită să cred asta pentru că, din iunie, eu restrânsesem numărul postărilor publice – am setat vizibilitatea pentru prieteni, în majoritatea cazurilor. Voi anexa aici ceva foarte asemănător, de Günter Knop, pentru ilustrare. Imaginea incriminată mi-a fost retrasă și ștearsă din arhivă, la momentul pedepsei.

Motivație? 

Postare de conținut inadecvat, nuditate ofensatoare.

 Intenția? 

Este schimbul, în spațiul public. Lista mea de prieteni și urmăritori (followers) s-a alcătuit natural: unii m-au găsit, iar eu, observându-le paginile, i-am primit. S-a întâmplat și invers. De aceea, este o listă stabilă. Vârstele diferă destul de mult (de la 17+, pînă la 70+); ocupațiile, țările de proveniență și limbile materne, de asemenea. Toți au inclus consumul și schimbul cultural în viața cotidiană și caută informații după criterii proprii. Bănuiesc eu, ca să se mențină în civilizație. Procedez la fel.

Cenzura? 

Ca pe ceva cu care trebuie dialogat, care trebuie interogat până cînd devin clare toate resorturile din spatele ei. Cenzura e doar o acțiune. Rațiunea ei mă interesează. Presupunând că cel cu cenzura s-a gândit la binele meu de consumator, sunt datoare să mă gândesc și eu la binele lui de provider de educație, normă, standarde. Cândva, ar trebui să ne putem înțelege.

Viitorul? 

Până obțin suficiente motive că e nevoie să trec la nivelul meu următor, voi fi aceeași: femeie urbană, consumatoare de cultură, comunicator public practician. Din poziția descrisă mai sus, voi susține includerea în politicile site-urilor de socializare a unor reguli inteligente de protecție împotriva raportărilor de rea-credință. Consecventă, voi semnala gesturile de monitorizare superficială ori lipsită de discernământ. Precum în real, așa și în virtual.