Fotografia publicată în premieră de NASA: ce au descoperit în apropierea planetei Pluto

Imaginea confirmă faptul că acest corp ceresc de mici dimensiuni are doi lobi, iar această structură ar putea reprezenta o consecință a ciocnirii dintre două corpuri cerești din gheață, care s-au unit ulterior.

Cel mai mare dintre lobii lui Kerberos are un diametru estimat la circa 8 kilometri. Celălalt lob, mai mic, are un diametru de aproximativ 5 kilometri.

Styx, celălalt satelit natural al lui Pluto, are o mărime comparabilă cu Kerberos.

VIDEO George Simion refuză consultările de la Cotroceni: „Cum să ne întâlnim cu un personaj care uzurpează calități oficiale”

13:00

EXTERNE Ministrul german al Apărării, despre AMENINȚĂRILE hibride ale Rusiei: „Putin știe cum să ne deranjeze”

12:40

Savanții care participă la misiunea New Horizons spun că cei doi sateliți ai lui Pluto sunt mai „strălucitori” decât se așteptau. Corpurile planetare devin de obicei mai întunecate de-a lungul timpului, ca urmare a modificărilor chimice determinate de impactul cu lumina solară și radiația cosmică.

Însă Kerberos și Styx reflectă aproximativ 50% din lumina incidentă, ceea ce indică faptul că suprafața lor din gheață este foarte curată.

Kerberos orbitează la aproximativ 60.000 de kilometri de Pluto, fiind al doilea, ca depărtare, de planeta pitică. El se află între Nix și Hydra, dar dincolo de orbitele lui Styx și Charon – cel din urmă fiind mult mai mare, reprezentând satelitul dominant din acest sistem de corpuri cerești.

Prima imagine clară cu Kerberos a fost realizată de camera video Lorri de la bordul sondei New Horizons, de la o distanță de aproape 400.000 de kilometri. Imaginea include mai multe fotografii care au fost suprapuse și procesate pentru ca savanții de la NASA să recupereze astfel cât mai multe detalii.

Sonda New Horizons continuă să transmită spre Terra date și imagini pe care le-a realizat cu ocazia survolării planetei pitice Pluto, pe 14 iulie.

Sonda americană își continuă în prezent călătoria spre profunzimile spațiului și se află la o distanță de peste 5 miliarde de kilometri de Terra.

În această săptămână, NASA va începe o serie de manevre pentru a schimba traiectoria sondei. NASA intenționează să orienteze sonda New Horizons spre un alt obiect ceresc aflat în Centura Kuiper, denumit 2014 MU69.

Acea „întâlnire” spațială ar putea avea loc în 2019, însă NASA nu a aprobat deocamdată în mod oficial finanțarea unei extensii a misiunii New Horizons.

Cercetătorii americani vor trebui mai întâi să formuleze către administrația de la Washington o propunere oficială pentru a asigura prelungirea misiunii sondei citate. Cel mai propabil, această propunere va fi redactată în 2016.

Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar și corpurilor spațiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete și alte corpuri înghețate care orbitează Soarele dincolo de Neptun și despre care se crede că sunt rămășițe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanți, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriașe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanță de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra și astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internațională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiția unei „planete”.

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto și-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curățat” spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta și cuprinzând mult mai multe corpuri spațiale, formate din diferite tipuri de gheață. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis și demonstrat existența acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori și pe sistemul de imagistică în infraroșu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spațial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări și mai detaliate, precum compoziția chimică de la suprafața lui Pluto și a sateliților săi, dar și de la suprafața numeroșilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.