Fotografii nemaivăzute cu Marilyn Monroe. Imaginile în premieră care o arată pe celebra actriță așa cum nu a mai apărut niciodată
Milton H. Greene a fotografiat unele dintre cele mai mari staruri de cinema din lume în timpul „Epocii de aur” a Hollywood-ului: Cary Grant, Sophia Loren, Audrey Hepburn, Frak Sinatra, Ava Gardner, Marlene Dietrich, Până astăzi, însă, nimic altceva nu a vândut mai bine decât lucrările sale cu Marilyn Monroe.
„A trăit mai departe, de la o generație la alta”, a spus pentru CNN Joshua, fiul lui Milton, care a restaurat multe dintre fotografiile tatălui său pentru o nouă carte, numită „The Essential Marilyn Monroe”. Cartea conține 284 de imagini, dintre care „176 nu au mai văzut până acum lumina zilei”, iar multe dintre ele au fost considerate pe deplin pierdute.
Filmul s-a deteriorat în decursul anilor, iar tatăl său a murit crezând că toată opera sa a fost ruinată. Noile tehnologii, însă, l-au ajutat pe Joshua să salveze fotografiile, cu toate că munca de recuperare a durat ore în șir.
Milton Greene a întâlnit-o pentru prima dată pe Monroe la o ședință foto pentru revista Look în toamna anului 1953. S-au împrietenit imediat, iar mai târziu au devenit chiar parteneri de afaceri, atunci când Greene a ajutat-o pe Marilyn să renunțe la contractul său cu 20th Century Fox.
Cei doi au creat Marilyn Mondore Productions, studio care i-a permis actriței să aibă un cuvânt mai greu de spus în ceea ce privește filmele și rolurile pe care urma să le facă. Au produs două filme – „Bus Stop” și „The Prince and the Showgirl” – și de-a lungul timpului au făcut împreună mii de fotografii.
Imaginile din noua carte provin din 50 de ședințe foto diferite, unele dintre ele familiare fanilor artistei și alte care n-au mai fost văzute niciodată.
„Milton făcea aceste ședințe nu neapărat pentru un contract anume, ci pentru a o explora și a-i da încredere, pentru a-i arăta cât era de cameleonică și cât de bine se pricepea să întruchipeze personaje. Așa că se concentra foarte mult spre a o face să arate ca într-un rol”, a mai spus Joshua Greene.
„Avea un simț al umorului extraordinar tatăl meu. Se bucurau unul de compania celuilalt și chiar se puteau relaxa împreună, se jucau și creau aceste imagini care erau chiar ca o fantezie”, a mai spus bărbatul. „Abilitățile ei naturale transpar din aceste imagini. Și nu doar cu tatăl meu, pur și simplu este o muză extraordinară. El adora s-o fotografieze, era talentată, cu adevărat talentată, și se vede”.