Fotografii suprarealiste realizate de un român, elogiate într-un cotidian britanic

Publicat: 07 11. 2013, 15:44
Actualizat: 02 08. 2014, 00:07

O serie de fotografii suprarealiste și spectaculoase, realizate de românul Ionuț Caraș cu ajutorul programului Photoshop, sunt prezentate într-un articol elogiativ publicat pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail.

În articolul intitulat „Lumea prin ochii Photoshopului: Un artist creează versiuni bizare ale realității în care copiii se dau în leagăn în nori, iar animalele fac lucruri imposibile”, autorul său consideră că fotograful și artistul Ionuț Caraș a creat o serie de imagini uluitoare prin modificarea propriilor fotografii obișnuite și transformarea lor în creații bizare ce par desprinse dintr-o altă lume.

Ionuț Caraș spune că se consideră un „foto-mecanic” și că a creat acea serie de fotografii uluitoare folosind un program computerizat.

Folosind adeseori o fotografie obișnuită ca punct de plecare, fotograful român combină obișnuitul cu extraordinarul, transformând o scenă simplă a unei fetițe care pescuiește pe un lac într-o imagine spectaculoasă care stă pe un pește uriaș.

Coarnele unui cerb au fost transformate într-o pereche de copaci – cu păsări care zboară de pe ramuri -, iar o căprioară pare să stea așezată confortabil pe o canapea, de care este sprijinită o umbrelă, în mijlocul unui pesaj sălbatic.

Animalele și oamenii interacționează în multe dintre aceste imagini. Într-una dintre ele, o fetiță se plimbă cu un elefant pe care îl ține de trompă, iar o alta se plimbă pe spatele unui struț pe care a plasat o șa și o pereche de frâie.

Ionuț Caraș spune că opera sa reprezintă o manifestare a viselor sale și a dezvăluit că se inspiră adeseori din culorile caracteristice pentru două anotimpuri: toamnă și iarnă. Fotograful lucrează ca fotograf profesionist și oferă în paralel cursuri de fotografie persoanelor care vor să învețe să manipuleze pe cale digitală operele fotografice.

Mai multe imagini realizate de Ionuț Caraș pot fi vizualizate aici.