Fotografiile anului 2014. Cele mai impresionante imagini selectate de TIME
Singura fotografie pozitivă din acest top este selfie-ul pe care prezentatoarea Ellen DeGeneres și l-a făcut la Oscaruri, alături de o mulțime de actori cunoscuți, printre care Meryl Streep, Jennifer Lawrence, Kevin Spacey, Brad Pitt sau Angelina Jolie.
O altă fotografie reprezentativă pentru 2014 este cea de mai jos, realizată de Whitney Curtis în St. Louis, SUA, în urma cazului Ferguson, în care un tânăr de culoare, neînarmat, a fost omorât de polițiști. „Tensiunea rasială din St. Louis clocotește. Numărul polițiștilor crescuse dramatic (n.r. în ziua dinantea realizării acestei fotografii, 11 august”, povestește fotograful, care precizează că tânărul din imagine a fost pus la pământ și arestat.
Fotograful Daniel Berehulak a realizat o fotografie impresionantă cu un băiețel de 8 ani din Liberia, suferind de Ebola. Fotograful povestește că băiatul a murit la scurt timp după realizarea fotografiei, iar faptul că nu a putut face nimic pentru a-l salva îl bântuie și astăzi.
O fotografie impresionantă realizată de Ross McDonnell în Kiev, după protestele din noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2014. „Abia când s-a făcut ziuă au fost vizibile rezultatele prostelor de noaptea precedentă”, povestește McDonnell.
Această imagine realizată dintr-o dronă arată mai multe case plutitoare pe un lac din California, 70% secat din cauza secetei.
În această fotografie realizată din elicopter se observă în jur de 500 de migranți într-o barcă, mergând dinspre Africa spre Malta. „Se uitau la noi și făceau cu mâna. Se observa disperarea, dar, în același timp, și bucuria că vor fi salvați”, povestește fotograful Massimo Sestini.
Victimele unui bombardament în Fâșia Gaza.
Această imagine a fost realizată la bordul unui elicopter din Irak, transportând echipajul și pasagerii unui alt elicopter, care se prăbușise anterior. Pilotul primului elicopter murise, cadavrul său fiind acoperit cu o pătură, iar ceilalți pasageri și membri ai echipajului agonizau, povestește fotograful Moises Saman.
După o zi neobișnuit de caldă în Siberia, vremea s-a înrăutățit și a început să cadă grindina. „Mulți oameni au fost răniți”, povestește fotograful Nikita Dudnik, a cărui fotografie a fost văzută de 11 milioane de oameni într-o săptămână.
Cadavrul unuia dintre pasagerii zborului Amsterdam-Kuala Lumpur, doborât în Ucraina. „Era încă legat de scaun. Părea o scenă complet ireală. A fost destul de înfricoșător. Nu m-am apropiat mai mult de atât”, povestește fotograful Jerome Sessini.