Prima pagină » Magazin » Fotografiile care au stârnit indignare la Casa Albă

Fotografiile care au stârnit indignare la Casa Albă

Reprezentanții Casei Albe i-au mustrat public pe cei doi cetățeni care au vizitat săptămâna trecută reședința prezidențială și care s-au pozat în ipostaze jignitoare în fața unui tablou al fostului președinte american Ronald Reagan

Reprezentanții Casei Albe i-au mustrat public pe cei doi cetățeni care au vizitat săptămâna trecută reședința prezidențială și care s-au pozat în ipostaze jignitoare în fața unui tablou al fostului președinte american Ronald Reagan, notează Fox News.

Cei doi au fost invitați la Casa Albă vinerea trecută pentru a marca luna „gay pride”, un eveniment care susține relațiile între persoanele de același sex.

„Cu toată că nu putem controla comportamentul persoanelor invitate, ne așteptăm ca toți cei aflați aici să se manifeste într-o manieră respectuoasă”, a precizat Shin Inouye, purtător de cuvânt al Casei Albe. „În mod cert, acești indivizi nu s-au comportat de o asemenea manieră și nu sunt bineveniți nicăieri, în mod special la Casa Albă”, a mai adăugat Inouye.

Cele două persoane din imaginea de mai sus au postat fotografiile jignitoare pe rețeaua de socializare Facebook, imaginile devenind ulterior subiectul mai multor materiale de presă.

Un al treilea vizitator s-a pozat la rândul său în fața tabloului unui președinte, mai exact în fața portretului lui George W. Bush, însă a ales o ipostază mai puțin ofensatoare, notează sursa citată.

Foto: Fox News