Prima pagină » Magazin » Fotografiile topless ale prințesei Kate: Redactorul-șef de la Irish Daily Star a fost concediat

Fotografiile topless ale prințesei Kate: Redactorul-șef de la Irish Daily Star a fost concediat

Fotografiile topless ale prințesei Kate: Redactorul-șef de la Irish Daily Star a fost concediat
Redactorul-șef de la Irish Daily Star a fost concediat luni, în urma publicării în paginile acestui cotidian irlandez a fotografiilor în care prințesa Catherine, soția prințului William, apare topless, dar și a acțiunii în justiție intentate de familia regală britanică

Redactorul-șef de la Irish Daily Star a fost concediat luni, în urma publicării în paginile acestui cotidian irlandez a fotografiilor în care prințesa Catherine, soția prințului William, apare topless, dar și a acțiunii în justiție intentate de familia regală britanică, informează AFP.

Proprietarii acestei publicații – grupul britanic Northern & Shell și grupul irlandez Independent News and Media – au reacționat prompt și au condamnat decizia luată de conducerea editorială a ziarului Irish Daily Star de a publica acele fotografii controversate, în ediția sa de sâmbătă.

Conducerea cotidianului irlandez a anunțat, luni, că a decis concedierea „cu efecte imediate” a editorului-șef al ziarului, în așteptarea unei anchete interne în legătură cu decizia acestuia de a publica acele fotografii care au apărut pentru prima dată în revista franceză Closer.

Așa cum anunțase, săptămânalul italian Chi, aflat ca și revista Closer în proprietatea lui Silvio Berlusconi, a publicat la rândul său fotografiile cu prințesa Catherine, sub titlul „Kate Middleton – Scandal la curte: regina e goală!”.

Cuplul princiar britanic a dat în judecată publicația franceză Closer, la Paris, iar prima audiere în acest caz a avut loc luni.

Cuplul princiar a cerut interzicerea prin ordin judecătoresc a republicării sau revânzării acelor fotografii, despre care au spus că descriu „momente foarte intime” și nu își au loc în spațiul public. O decizie judiciară este așteptată pentru marți, în jurul orei 10.00 GMT.

Revista Closer, specializată în postarea de informații despre celebrități, a publicat în ediția ei de vineri 15 fotografii, în care ducesa de Cambridge, aflată cu soțul ei într-o vacanță privată în sudul Franței, apare fără sutien, în timp ce se relaxa făcând plajă pe terasa unei proprietăți private.

Sub titlul „Oh my God!”, fotografiile în cauză îi prezintă pe Will și Kate – a căror conduită, caracterizată prin naturalețe și discreție după căsătoria lor din aprilie 2011, le-a adus milioane de fani în lumea întreagă – relaxându-se și făcând plajă pe terasa unei proprietăți private datând din secolul al XIX-lea, departe de ochii paparazzilor.

În timp ce conducerea revistei Closer și-a apărat decizia de a publica acele fotografii, un purtător de cuvânt al casei regale britanice a spus că ele au întristat profund cuplul princiar, aflat în această perioadă într-un turneu oficial în Asia.

Revista Closer este editată de compania Mandadori, un grup italian deținut de fostul premier italian Silvio Berlusconi, condus de fiica acestuia Marina. Mulți avocați consideră că acesta va fi un caz dificil de apărat în justiție, dar profiturile obținute din comercializarea revistei au toate șansele să depășească mult eventuala amendă pe care o va primi publicația franceză și care se va ridica probabil la câteva mii de euro.