„Furios și iute 6” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Publicat: 03 06. 2013, 11:16
Actualizat: 26 03. 2019, 16:01

Cel de-al șaselea film din franciza „Furios și iute” s-a menținut, pentru al doilea weekend consecutiv, pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de societatea Exhibitor Relations, informează AFP.

Filmul regizat de Justin Lin, cu Dwayne Johnson, Vin Diesel, Paul Walker și Michelle Rodriguez în rolurile principale, a avut încasări de 34,5 milioane de dolari de vineri până duminică, în cinematografele nord-americane.

Pe locul al doilea a debutat thrillerul „Now You See Me: Jaful perfect”, cu Morgan Freeman, Woody Harrelson, Michael Caine și Isla Fisher, care a obținut încasări de 28 de milioane de dolari. Această peliculă prezintă jafurile puse la cale cu multă imaginație de patru magicieni iluzioniști, urmăriți de FBI.

 

 

Filmul SF „1.000 post Terra/ After Earth”, în care Will Smith și Jaden Smith întruchipează un tată și un fiu constrânși să coboare pe Terra după ce omenirea a fost evacuată de pe planetă, a debutat pe poziția a treia, cu încasări de 27 milioane de dolari.

Filmul SF „Star Trek în întuneric 3D/ Star Trek Into Darkness” a coborât de pe a treia pe a patra poziție, cu încasări de 16,4 de milioane de dolari la sfârșitul săptămânii trecute. Noul film din universul cult „Star Trek” este produs și regizat de J. J. Abrams și îi are pe Chris Pine în rolul Căpitanului Kirk și Zachary Quinto în cel al celebrului Spock. În timp ce se întoarce acasă, echipajul de pe Enterprise trebuie să facă față unor forțe „teroriste” implacabile din sânul propriei organizații, determinându-l pe Căpitanul Kirk să lanseze o vânătoare de capete, pentru a-l neutraliza pe acela care reprezintă el însuși o armă de distrugere în masă.

Pe poziția a cincea s-a menținut animația „Regatul secret/ Epic”, care a avut încasări tot de 16,4 milioane de dolari în weekendul premierei. Bazat pe o carte pentru copii scrisă de William Joyce, filmul beneficiază de vocile actorilor Amanda Seyfried, Josh Hutcherson, Colin Farrell și Beyoncé Knowles.

Comedia „Marea mahmureală 3/ The Hangover part III” cunoaște o veritabilă degringoladă, coborând de pe locul al doilea pe poziția a șasea, cu încasări de 15,9 milioane de dolari. De data aceasta, ghinioniștii Phil (Bradley Cooper), Stu (Ed Helms) și Alan (Zach Galifianakis) nu mai au probleme din cauza unei petreceri a burlacilor, noua aventură petrecându-se în Mexic.

Poziția a șaptea este ocupată de filmul „Iron Man 3”, cu Robert Downey Jr. și Gwyneth Paltrow în distribuție, care a avut încasări de 8 milioane de dolari. După ce, în urmă cu cinci săptămâni, a realizat al doilea cel mai bun debut din istorie, al treilea film din franciza cinematografică „Iron Man” a depășit, săptămâna trecută, pragul de încasări de 1 miliard de dolari.

„Marele Gatsby”, de Baz Luhrmann, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal și reprezentând o nouă adaptare cinematografică a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, care a deschis pe 15 mai cea de-a 66-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, s-a situat pe locul al optulea, cu încasări de 6,3 milioane de dolari.

Pe locul al nouălea a debutat filmul de dragoste „Yei Jawaani Hai Deewani”, care a obținut încasări de 1,6 milioane de dolari.

Pelicula „Mud”, o dramă cu Matthew McConaughey, încheie Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în America de Nord la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete de 1,2 milioane de dolari.