Furtul de bijuterii din timpul Festivalului de la Cannes: Un suspect, arestat în Spania
Un bărbat bănuit că a fost implicat în furtul bijuteriilor Chopard, în valoare de peste 1 milion de dolari, în timpul Festivalului de Film de la Cannes, a fost arestat în iunie, în urma unei anchete inițiate pentru un alt furt, în localitatea spaniolă Palma de Majorca, informează AFP.
Informația a fost anunțată duminică de mai multe surse care au confirmat o știre apărută în publicația franceză Journal du dimanche.
Pe 21 iunie, un franco-algerian în vârstă de 40 de ani, cunoscut de poliție pentru comiterea mai multor furturi, a fost prins în flagrant într-un hotel de lux din Palma de Majorca, la Cala Ratjada, și a fost încarcerat la scurt timp după aceea, a anunțat Garda civilă spaniolă.
„Au fost făcute anumite asocieri” cu faptele comise pe 17 mai la un hotel Novotel din Cannes, a precizat o sursă apropiată de anchetă, care a subliniat faptul că „hoțul nu a fost interogat”, la cererea poliției franceze.
Anchetatorii vor interoga suspectul după înființarea unei comisii rogatorii internaționale. „Se pare că el este obișnuit să facă astfel de lucruri”, a adăugat aceeași sursă, care îndeamnă totodată la prudență.
Alți doi bărbați sunt dați în căutare pe plan internațional în cadrul anchetei acestui furt de bijuterii, care urmau să fie împrumutate unor vedete de cinema în momentul în care acestea pășeau pe covorul roșu de la Cannes.
Cufărul în care se aflau bijuteriile a fost extras din seiful camerei de hotel, fiind luat de hoți, a afirmat o sursă din poliția franceză.
Duminica trecută, tot la Cannes, un alt bărbat dat în urmărire a furat, sub amenințarea unei arme, bijuterii în valoare de peste 100 milioane de euro de la Hotelul Carlton, cu ocazia unei expoziții cu vânzare organizată de casa de bijuterii Leviev.