Prima pagină » Magazin » Gérard Depardieu l-a comparat pe Vladimir Putin cu papa Ioan Paul al II-lea

Gérard Depardieu l-a comparat pe Vladimir Putin cu papa Ioan Paul al II-lea

Gérard Depardieu l-a comparat pe Vladimir Putin cu papa Ioan Paul al II-lea
Actorul francez Gérard Depardieu, aflat în această perioadă la Moscova, unde urmează să joace într-un nou film, l-a comparat pe președintele rus Vladimir Putin cu papa Ioan Paul al II-lea, informează hollywoodreporter.com.

Actorul francez Gérard Depardieu, aflat în această perioadă la Moscova, unde urmează să joace într-un nou film, l-a comparat pe președintele rus Vladimir Putin cu papa Ioan Paul al II-lea, informează hollywoodreporter.com.

Starul francez, care a primit din mâinile președintelui Putin pașaportul rusesc în luna ianuarie, a declarat: „Pentru mine, el (Vladimir Putin, n.r.) este ca Francois Mitterand sau ca papa Ioan Paul al II-lea”.

Gérard Depardieu l-a lăudat pe Vladimir Putin într-un interviu publicat în cotidianul rusesc de largă circulație Komsomolskaya Pravda.

„Să vă spun ceea ce cred eu despre Putin: poporul rus are nevoie de o persoană exact ca el – cineva cu temperamentul unui rus. Putin încearcă să redea poporului său ceva din demnitatea acestuia de odinioară”, a adăugat actorul francez.

Actorul în vârstă de 64 de ani a luat decizia de a solicita cetățenia belgiană și un pașaport rusesc după ce președintele socialist francez Francois Hollande a dorit să majoreze la 75% cota de impozitare a persoanelor bogate din Franța. Prin comparație, acest impozit este de 13% în Rusia. Spre deosebire de Franța, Belgia nu percepe taxă pe avere și nici pe câștigurile obținute din vânzarea de acțiuni.

În noul său interviu, Gérard Depardieu a infirmat speculațiile potrivit cărora decizia sa ar fi o „stratagemă de PR”.

„E o afirmație hilară. Am jucat în peste 200 de filme. Cine ar avea nevoie de PR după așa ceva?”, a spus actorul.

Gérard Depardieu se află în aceste zile la Moscova, unde pregătește un film a cărui acțiune se desfășoară în capitala Rusiei și în orașul Groznîi, capitala republicii separatiste Cecenia.

Gérard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi pe plan internațional și are la activ peste 100 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria „Asterix”, însă în ultima vreme a ținut prima pagină a ziarelor din motive care nu au legătură cu cariera artistică. În vara anului 2011, presa din lumea întreagă scria despre faptul că actorul francez, suferind de incontinență urinară, a încercat să urineze, discret, într-o sticlă, deoarece însoțitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul – care circula pe ruta Paris-Dublin – se pregătea să decoleze.

Gérard Depardieu a câștigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din „Cyrano de Bergerac”, și un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul „Cartea verde”.