Gafă uriașă făcută de Coca-Cola pe rețelele de socializare
Vrând să transmită un mesaj de Anul Nou rușilor, Coca-Cola a postat un desen cu brazi așezați pe o hartă a Rusiei, hartă care însă nu includea și Crimeea, teritoriu anexat de Putin în 2014, scrie Business Insider.
Naționaliștii ruși au reacționat prompt, iar Coca-Cola a redesenat harta, incluzând, pe lângă Crimeea, și insulele Kurile, disputate de ruși cu Japonia.
Totuși, această variantă a hărții i-a nemulțumit pe ucraineni, care au amenințat că boicotează producătorul de băuturi răcoritoare.
Într-un final, Coca-Cola a decis să renunțe cu totul la harta respectivă.