GALERIE FOTO. Adevărata față a New York-ului la început de secol XX
Deși expresia „visul american” dă speranțe multor oameni, se pare că la începutul anilor 1900 New York-ul nu era tocmai orașul în care vrei să trăiești. Un set de 1.326 de fotografii care ilustrează personaje din lumea interlopă a Americii, criminali și victimele lor, a fost publicat în premieră de autoritățile din New York, informează Daily Mail.
Cu toate acestea, sursa citată a luat legătura cu un detectiv ieșit la pensie, care a declarat că fotografiile arată o simplă zi din viața unui polițist și nu este nimic surprinzător. Mame aflate în suferință din cauza morții copiilor lor, criminali cu sânge rece, martori oculari și chiar victimele ucise, aceștia sunt prezentați în imaginile de mai jos și demonstrează cât de dificilă este meseria de polițist.
Mai mult, imaginile cutremurătoare dezvăluie și câteva detalii despre fiecare personaj, fie el criminal sau victimă. Fiecare fotografie este însoțită de nume, vârstă, cauza morții, locul unde a fost găsit fără viață, în condițiile în care aceste lucruri sunt identificate.
Galeria foto a fost publicată în aprilie 2012, ca parte dintr-o galerie online cu 870.000 de fotografii din New York, cumulând aproximativ 160 de ani. Pozele pot fi și descărcate, contra cost, o fotografie având prețul de 45 de dolari.