GALERIE FOTO. Cum a continuat proiectul lui Murad Osamnn, tânărul care s-a lăsat purtat prin lume de iubita sa
În urmă cu aproape un an, Murad Osmann devenea celebru pe rețelele de socializare datorită unui proiect fotografic inedit. În loc să pozeze obiectivele turistice din țările în care călătorea, acesta își fotografia iubita din spate, în timp ce aceasta îl ținea de mână, conducându-l prin lume, scrie Visual News.
Albumul de fotografii intitulat „Follow Me” („Urmează-mă”) a devenit viral în scurt timp, astfel că în prezent aproape 500.000 de internauți urmăresc pe Instagram imaginile pe care Murad continuă să le publice.
Tânărul a povestit că totul a început absolute întâmplător. Aflat în vacanță în jurul lumii, Murad făcea poze aproape la orice. Într-una din zile, Natalia Zakharova, iubita lui, l-a luat de mână și l-a tras după ea, moment în care Murad a fotografiat-o.
„Așa s-a născut prima poză. După aceea, viața noastră s-a schimbat”, a mărturisit Murad.