GALERIE FOTO. Cum arată cele mai frumoase orașe din lume, văzute din satelit
Agenția Spațială Europeană (ESA) a dat publicității câteva dintre cele mai spectaculoase imagini surprinse de Envisat, cel mai mare satelit de observare a Terrei construit vreodată. Selecția făcută de Business Insider cuprinde și fotografii din alte surse.
1. Prima fotografie surprinde orașul Dubai, capitala emiratului cu același nume din Emiratele Arabe Unite. În poza realizată în anul 2012 de satelitul francez Pleiades se poate observa, în centru, celebrul zgârie-nori Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume. Măsoară 828 de metri și are 160 de etaje.
2. Manhattan, văzut din spațiu de satelitul Envisat, în anul 2005. În imagine, „norul” în nunațe de mov este, de fapt, stratul de poluare care aproape acoperă aproape întreg teritoriul acestuia.
3. Regiunea Golfului San Francisco a fost fotografiată de satelitul american Landsat-7 în ianuarie 2013. În imagine este ușor vizibil Podul Golden Gate, care leagă orașul San Francisco de orașul Sausalito. Este situat pe Strâmtoarea Golden Gate și măsoară 2.737 de metri.
4. Imperial Valley, sudul Californiei, este una dintre regiunile cu cea mai productivă agricultură din statului de pe coasta de vest a SUA. În partea stângă, sus, se vede Marea Salton, un lac salin cu o suprafaață de 974 de kilometri pătrați. Jos, în partea dreaptă, este vizibil orașul Brawley, iar în stânga, jos, orașul Westmorland. Imaginea a fost surprinsă de satelitul japonez ALOS, în anul 2011.
5. Centrul Atenei, Grecia. În centrul fotografiei se observă celebra acropolă, iar în dreapta, mai jos, stadionul Panathinaiko, cel care în anul 1896 a găzduit prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne.
6. Cel mai mic satelit al ESA, Proba-1, a surprins în anul 2005 o imagine spectaculoasă a orașului Mumbai, cel mai populat din India. Moscheea Haji Ali, una dintre principalele atracții turistice de aici, este vizibilă în această fotografie în centru-dreapta (zona verde, înconjurată de linia galbenă).
7. Orașul spaniol Barcelona a fost fotografiat de satelitul japonez ALOS în anul 2011. În partea stângă a imaginii se vede masivul muntos Garraf. Zonele galbene din interiorul acestora sunt, de fapt, cariere de piatră.
8. Duna lui Pilat, Franța. Cea mai mare dună de nisip din Europa este vizibilă în centrul acestei fotografii realizate de satelitul japonez ALOS, în anul 2009. De asemenea, în partea de sus poate fi observat orașul Arcachon.
9. Orașul rusesc Iakutusk, unul dintre cele mai reci din lume. Temperatura medie în luna ianurarie ajunge aici la minus 35 de grade. Imaginea a fost realizată de satelitul japonez ALOS.
10. Rotterdam, al doilea cel mai mare oraș din Olanda. În partea stângă se poate observa portul, cel mai mare din Europa. Imaginea a fost surprinsă de satelitul Envisat în 2007, cu ajutorul instrumentului ASAR, motiv pentru care și culorile sunt aparte.
11. În anul 2005, satelitul francez Spot-5 a fotografiat Roma, capitala Italiei. În partea dreaptă, jos, se vede Colosseumul, iar Vaticanul se poate observa în stânga, sus, în apropiere de Tibru, râul care străbate orașul.
12. Laguna Veneției, văzută de satelitul Ikonos-2. Insula St. Erasmus este vizibilă în centru, dreapta, iar insula Le Vignole, în partea stângă, jos. „Dârele” albe de pe apă sunt, de fapt, bărci care se deplasează.