GALERIE FOTO. Cum este ironizat programul spațial din Zambia, care promitea că îl va depăși pe cel american

Publicat: 26 04. 2012, 17:34
Actualizat: 27 04. 2012, 12:09

În anul 1964 Edward Makuka Nkoloso, un profesor de școală generală din Republica Zambia, anunța că va construi un program național spațial, care va depăși tot ceea ce americanii și sovieticii făcuseră în acest domeniu până atunci.

Nkoloso susținea că, în scurt timp, 12 dintre cei care vor absolvi cursurile programului de astronauți din Zambia, vor ajunge pe Marte. Acesta își mai propusese ca 10 pisici să pășească alături de astronauți pe Planeta Roșie.    

Nkoloso plănuise să își antreneze potențialii studenți pe un teren viran, aflat la 11 kilometri distanță de Lusaka, capitala Republicii Zambia. Voluntarii care doreau să se înscrie în acest program trebuiau să se antreneze îmbrăcați în salopete și să poarte căști de astronauți, informează Daily Mail.  

Într-un editorial publicat la acea vreme într-un ziar, Nkoloso spunea că a apelat la ajutorul celor de la Unesco, pentru a-i acorda peste 8.5 milioane de euro în scopul finanțării așa-zisului program spațial.

Plecând de la acest anunț, făcut în anii ”60, fotografa Cristina De Middel, de origine spaniolă, a realizat un proiect fotografic, în care a ironizat anunțul pe care Edward Makuka Nkoloso îl făcuse în anul 1964.

Mai jos puteți vedea o galerie foto despre cu ar fi arătat programul spațial din Zambia.