GALERIE FOTO: Peste 1.500 de lingouri de argint au fost recuperate din epava unei nave scufundate în Atlantic
O echipă de explorare a recuperat 1.574 de lingouri de argint din epava navei SS Gairsoppa, scufundată de germani în Nordul Atlanticului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează New York Daily News.
Nava se afla la o adâncime de circa 4.800 de metri, iar în urma scufundării sale au fost ucise 84 de persoane aflate la bord.
Valoarea totală a lingourilor de argint recuperate depășește suma de 35 de milioane de dolari.
Aceasta este cea mai mare cantitate de metal prețios recuperată de echipa Odyssey Marine Exploration, peste 60 de tone. Anul trecut aceeași echipă a reușit să aducă la suprafață 48 de tone de lingouri din același loc.
În general, recuperarea a 85% din încărcătura unei nave scufundate este considerată un succes. De această dată s-a recuperat 99% din ea.
În total, la bordul navei SS Gairsoppa se aflau 2.817 lingouri de argint.