De-a lungul timpului, Radu Mazăre a ieșit în evidență nu doar prin declarațiile politice sau procentele record cu care a fost ales în fruntea Constanței, ci și prin ținutele sale extravagante și uneori controversate.
gândul prezintă unele dintre ținutele în care s-a îmbrăcat Radu Mazăre la anumite evenimente politice sau mondene:
Vineri seară, primarul Constanței s-a îmbrăcat în aviator american, la o paradă de modă din Mamaia
Săptămâna trecută, cu ocazia referendumului, Radu Mazăre și-a luat un maiou și o beretă roșie și le-a condus pe fetele de pe litoral către secțiile de vot
Cu două zile înainte de referendum, Mazăre a defilat prin Mamaia îmbrăcat în maharajah și le-a cerut oamenilor să meargă la vot
La începutul lunii iulie, primarul Constanței s-a deghizat în sultan și a defilat pe un car alegoric, tot în Mamaia
Cu doar o săptămâna înainte, tot în stațiunea sa preferată de pe litoral, Mazăre a organizat un carnaval „ca la Rio de Janeiro” și s-a îmbrăcat în spartan
Mazăre a participat de multe ori la carnavalul cel autentic de la Rio, unde a dansat în haine colorate, alături de brazilience
Primarul Constanței a apărut și în Playboy, fiind îmbrăcat în general, în pictorialul Mădălinei Pamfile
O altă apariție surprinzătoare a fost cea din 2009, de la un eveniment monden, când edilul s-a deghizat în James Bond
Tot în 2009, a avut loc și cea mai controversată „transformare” a lui Mazăre: el a fost criticat pentru că s-a îmbrăcat în ofițer nazist.