Prima pagină » Magazin » Generația V. Din ce în ce mai mulți adolescenți devin dependenți de Viagra

Generația V. Din ce în ce mai mulți adolescenți devin dependenți de Viagra

Generația V. Din ce în ce mai mulți adolescenți devin dependenți de Viagra
Viagra a devenit un adevărat fenomen în rândul adolescenților, transformând tinerii în Generația V, lucru ce a devenit îngrijorător.

Viagra a devenit un adevărat fenomen în rândul adolescenților, transformând tinerii în Generația V, lucru ce a devenit îngrijorător, scrie The Sun. Motivul, potrivit sursei, este că gradul de accesibilitate la filme pornografice sau cu conținut erotic le-a făcut pe femei să fie mai pretențioase în timpul actelor sexuale, iar bărbații trebuie să le facă față.

Jurnaliștii de la The Sun au discutat cu câțiva tineri, care au povestit cum văd ei această situație și de ce folosesc pastila albastră. „Mi-am dat seama că trebuie să-mi îmbunătățesc prestația în dormitor. Am citit cum vedetele din filmele porno iau viagra, așa că de atunci nu mai plec de acasă fără pastilă, telefon și bani. Chiar și dacă doar sper să am parte de sex, tot iau o pastilă. Și asta pentru că și femeile se uită la filme porno și au așteptări mai mari, iar noi trebuie să le mulțumim”, a explicat Dexter, unul dintre respondenți, care a recunoscut că este dependent de Viagra.

Un alt adolescent, Michael, a mărturisit că a apelat prima dată la pastila albastră atunci când avea 16 ani, în timp ce se uita pe un site cu conținut sexual și a văzut o reclamă. „Pastila te ajută să reziști mult mai mult și să simți o plăcere mai intensă. Eu iau cam patru pastile pe lună și nu am efecte secundare. Dacă mă face să mă simt mult mai bine și mă distrez, de ce să nu o iau?”, a spus Michael.

O altă explicație a dat-o și Ollie, care a explicat că Viagra îl face să se simtă mai sigur pe sine.

Pe de altă parte, există și tineri care, deși apelează la pastila albastră, o fac doar atunci când vor o seară romantică, mai specială. „Dacă aș lua de fiecare dată, m-aș simți impotent, ar fi ca și cum aș face-o doar ca să am o erecție”, a argumentat Chris.

Un alt tânăr dependent de Viagra este și Steven, mai povestesc jurnaliștii britanici. Prima dată când a luat această pastilă a fost când un prieten i-a oferit-o pentru întâlnirea cu iubita lui. Cu toate că susține că-l face să se simtă foarte bine, el recunoaște și efectele secundare care au apărut: dureri stomacale, amețeală și migrene severe.

În Marea Britanie, Viagra se vinde ilegal, dealerii riscând zece ani de închisoare. În realitate, această pastilă se vinde doar pe bază de rețetă, pentru bărbații care suferă de impotență. De aceea, sfatul medicului este ca această pastilă să nu fie luată decât în caz de boală, punând accent pe efectele secundare și pe faptul că poate crea dependență.