Actorul american George Clooney și iubita sa Stacy Keibler s-au despărțit după o relație care a durat aproape doi ani, a declarat o sursă din anturajul celor două vedete, citată de accesshollywood.com.
Potrivit aceleiași surse, Stacy Keibler a fost cea care a luat hotărârea de a se despărți de celebrul actor american.
„Stacy a rupt această relație, recent. Are multe lucruri de care trebuie să se ocupe la Los Angeles, iar el este la rândul lui foarte ocupat cu cariera sa, cel puțin până la sfârșitul acestui an”, a declarat aceeași sursă.
Potrivit altor informații apărute în aceste zile în presa americană, sursa citată de accesshollywood.com afirmă că decizia luată de Stacy Keibler de a se despărți de George Clooney „nu are nicio legătură cu copiii sau cu dorința de a se căsători”.
În ciuda despărțirii lor, se pare că cele două vedete au decis să rămână buni prieteni. „Amândoi sunt încrezători în faptul că vor rămâne prieteni”, a spus aceeași sursă.
Relația lui George Clooney cu Stacy Keibler a început în vara anului 2011, la scurt timp după ce starul american s-a despărțit de modelul italian Elisabetta Canalis.
Stacy Keibler este actriță, model și fostă luptătoare de wrestling.