„În numele celor opt generații ale familiei mele din această țară, vom alimenta un pic
Anunțul investitorului a fost primit cu ropote de aplauze, studenții scandând „MVP!” („most valuable player” – cel mai prețios jucător), informează CNN.
„Sunt sigur că astfel această clasă va putea să se revanșeze”, a continuat Smith. „Mi-aș dori ca toată lumea să aibă parte de aceeași oportunitate”, a adăugat acesta.
Billionaire technology investor Robert F. Smith told Morehouse College’s Class of 2019 that he’s giving them the ultimate graduate gift: A grant that will wipe out their student loans. It will reportedly cost him an estimated $40 million https://t.co/vskMmNSR4l pic.twitter.com/KgFKc8Pxt6
— CBS News (@CBSNews) May 19, 2019
Studenții au fost șocați atunci când Smith a făcut anunțul, au declarat unii dintre absolvenții prezenți la ceremonie, pentru CNN.
„Ne uitam unul la altul și ne întrebam dacă vorbea serios. Este vorba de foarte mulți bani”, a afirmat Robert James, în vârstă de 21 de ani.
Jonathan Epps, în vârstă de 22 de ani, a afirmat, duminică după-amiază, că încă nu a înțeles pe deplin ceea ce s-a întâmplat și cât de „importantă este vestea primită”, acesta spunând că gestul miliardarului este cel mai onest și cel mai generos moment pe care l-a văzut vreodată.